Eveniment

Ungaria intră în AGRI. Licitaţia pentru studiul proiectului de 4 mld. euro, în vară

Autor: Roxana Petrescu

14.02.2011, 23:35 74

Ungaria va deveni luna aceasta cel de-al patrulea acţionar alcompaniei de proiect pentru implementarea AGRI (Azerbaidjan GeorgiaRomânia Interconnector), iar licitaţia pentru alegerea firmei careva realiza studiul de fezabilitate va fi lansată în mai - iunie,valoarea contractului urmând să fie între 3 şi 5 milioane deeuro.

Ministerul Economiei spune că acest studiu ar putea fi realizatpână pe 1 aprilie 2012. Astfel, ţinând cont de faptul că durata deconstrucţie este estimată la trei ani de zile, AGRI ar putea fifinalizat în 2015, adică în acelaşi an în care este estimată şipunerea în funcţiune a Nabucco.

AGRI este cel mai nou proiect de aducere a gazelor caspice peteritoriul european lansat de către România la începutul anuluitrecut. În linii mari, realizarea investiţiei va presupunetransportul gazelor azere până în Georgia, acolo urmând să fielichefiate şi transportate prin intermediul unor vase uriaşe pânăla Constanţa unde vor fi regazeificate. După această etapă, gazelevor fi introduse în sistemul de transport. Cum de anul trecutRomânia s-a interconectat cu Ungaria prin intermediul conducteiArad-Szeged, gazele vor putea ajunge până în Europa de Vest.

"Investiţia pentru acest proiect depinde de volumul de gaztransportat", a declarat la finalul unei reuniuni interministerialeprivind AGRI, care a avut loc ieri la Bucureşti, ministrulindustriei şi energiei din Azerbaidjan, Natig Aliyev, citat deMediafax.

El a afirmat că în cazul unui volum de trei miliarde de metricubi de gaz investiţia ar putea fi de circa două miliarde de euroşi ar putea ajunge la 4-4,5 miliarde euro în cazul în care volumulde gaz transportat anual va totaliza opt miliarde de metricubi.

La reuniunea interministerială privind AGRI au participat IonAriton, ministrul economiei, Alexander Khetaguri (ministrulenergiei din Georgia), Tamas Fellegi (ministrul dezvoltăriinaţionale din Ungaria), precum şi reprezentanţi ai companiilorpartenere ale proiectului, respectiv SOCAR (Azerbaidjan), GOGC(Georgia), Romgaz (România) şi MVM (Ungaria). În prezent, doarprimele trei firme fac parte din compania de proiect AGRI LNGProject, care a fost înregistrată la Registrul Comerţului pe 24ianuarie, controlând câte 33% din acţiuni, până la sfârşitulacestei luni urmând să fie inclusă şi compania ungară.

"Dacă în mai-iunie vom porni procedura de selecţie, în două-treiluni ar putea fi desemnat consultantul", a spus Corneliu Condrea,director în Ministerul Economiei şi preşedintele CA al companiei deproiect AGRI LNG Project Company. Banii ar putea veni din fondurieuropene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO