Eveniment

Un jurnalist şi un activist de mediu au bătuţi cu bestialitate într-o pădure din Suceava. Ei realizau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri

Un jurnalist şi un activist de mediu au bătuţi cu...

Autor: Petru Mazilu

17.09.2021, 10:18 136

Un jurnalist şi un activist de mediu au fost bătuţi cu bestialitate de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava, potrivit Greenpeace România. Victimele făceau un reportaj despre tăierile ilegale de păduri, iar unii dintre agresori au fost duşi la audieri.

Jurnalistul şi activistul de mediu au fost atacaţi de aproximativ 20 de bărbaţi, relatează cei de la Greenpeace România.

Victimele erau însoţite de un alt jurnalist. Ambele victime au ajuns la spital, iar echipamentele le-au fost distruse.

„Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, au relatat, pe Facebook, cei de la Greenpeace România.

Jurnalistul Mihai Dragolea a povestit faptul că se aflau într-un ocol silvic privat.

„Erau 15-20 de inşi cu topoare în mâini, am încercat să ne refugiem în maşină dar nu a ţinut foarte mult, unul dintre atacatori a rupt cheia... Ne-au scos din maşină, ne-au dat cu pumnii în cap, eu am sărit într-o râpă, am sunat la 112... Şeful de ocol privat cumva conducea atacul, incredibil... până a venit poliţia mai era acolo o singură maşină”, a povestit jurnalistul în cadrul unei intervenţii la Aleph News.

Mihai Dragolea a dezvăluit faptul că victimele vor depune plângere. „Vom depune plângere penală la Parchet”, a adăugat Dragolea.

Câţiva agresori au fost duşi la audieri, iar avocaţii Greenpeace le vor oferi victimelor consultanţă de specialitate.

„Câţiva dintre atacatori au fost identificaţi şi duşi la Secţia 15 de Poliţie din Vatra Dornei. Avocaţii Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conştiente şi le oferă asistenţă juridică de urgenţă. Cerem Inspectorului General al Poliţiei Române şi Inspectorului Şef al IPJ Suceava să se implice direct în soluţionarea acestui caz şi să urmărească ancheta până la finalizarea ei!”, mai scrie pe pagina de Facebook a Greenpeace România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO