Eveniment

Un candidat la preşedinţia României a fost dat dispărut

Un candidat la preşedinţia României a fost dat dispărut

Autor: Vasile Magradean

07.11.2019, 20:43 3985

Candidatul la preşedinţia României, Ninel Peia, este dat dispărut, a anunţat, joi seara, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj. Peia s-a cazat miercuri într-un hotel din Cluj, iar joi dimineaţă nu a mai fost găsit şi nici nu a mai răspuns la telefon, susţin poliţiştii clujeni.

Poliţiştii clujeni au fost sesizaţi despre dispariţia lui Ninel Peia de Serviciul de Protecţie şi Pază. candidatul la preşedinţie din partea Partidului Neamul Românesc ar fi fost văzut ultima dată în cursul nopţii de joi spre vineri, la ora 1.17 pe camerele de supraveghere ale hotelului în timp ce părăsea clădirea.

„În această după-amiaza, IPJ Cluj a fost sesizat de către Serviciul de Protecţie şi Pază despre dispariţia lui Ninel Peia, candidat la preşedinţia României. Acesta s-a cazat ieri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca, iar în această dimineaţă nu a mai fost găsit şi nici nu a mai răspuns la telefon. În cauză se efectuează cercetări. Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecţie şi pază doar pe perioada activităţilor publice din cadrul campaniei electorale, el fiind văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopţii, la ora 1.17 minute”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Ninel Peia a participat miercuri la Cluj la o întâlnire electorală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO