Eveniment

Un 2019 pe muchie de cuţit. Marile întrebări: va fi nevoie de noi taxe? Cât va fi deficitul fiscal?

Pentru ministrul finanţelor Eugen Teodorovici (stg.) şi pentru liderul partidului de guvernământ Liviu Dragnea, 2019 va fi cel mai greu an de când PSD a preluat guvernarea în 2016

Pentru ministrul finanţelor Eugen Teodorovici (stg.) şi pentru liderul partidului de guvernământ Liviu Dragnea, 2019 va fi cel mai greu an de când PSD a preluat guvernarea în 2016

Autor: Iulian Anghel

07.01.2019, 00:08 803

♦ Se apropie fiesta de sfârşit? l 2019 este primul an de pace socială din ultimii 20 de ani (2018, când trebuia făcut bugetul, a fost un an de creştere economică solidă, cu majorări de salarii, cu un guvern valid), în care România intră fără a avea un buget. ♦ Pericolul depăşirii deficitului bugetar admis de 3% din PIB şi al impunerii de noi taxe este sfidarea anului.

Explicaţia lipsei bugetului pe 2019 este că proiectul iniţial al Ministerului Finanţelor nu se închide decât pe un deficit bugetar de aproape 5% din PIB, după generozitatea de care guvernul a dat dovadă în ultimii doi ani prin politica creşterii economice prin majorarea salariilor. Politica a dat roade, economia a crescut puternic, cu 6,9% în 2017 şi foarte probabil cu 4% în 2018.

Marea problemă a guvernului este că această creştere economică puternică nu s-a reflectat în încasările bugetare pe măsura efortului făcut. La 11 luni din 2018 (ultimele date disponibile) veniturile bugetului con­solidat au crescut cu 14,6%, dar cheltuielile au avansat cu 20,6% (un plus de 25,5% la cheltuielile de personal). Însă veniturile fiscale au crescut cu doar 1,3%, în vreme ce „veniturile nefiscale“ (23,6 mld. lei) au crescut cu 14% - acestea sunt veniturile pe care guvernul le-a luat din dividendele companiilor la care statul este proprietar.

La 11 luni, veniturile bugetului con­solidat sunt de 27,5% din PIB, prin urmare este greu de crezut că ele vor depăşi pe tot anul 30% din PIB – faţă de o medie a încasările la nivelul UE de 40% din PIB. Lipsa încasărilor la buget pe măsura ambiţiei guvernului, ar putea determina în 2019 inversarea politicii de relaxare fiscală. Deja finalul lui 2018 a venit cu taxe şocante pentru bănci şi companii, taxe care ar putea bulversa complet mediul de afaceri. Ce aşteptări putem avea de la 2019 în privinţa fiscalităţii şi a rezultatelor macroeconomice:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO