Caută doar în titlu
Eveniment

ULTIMĂ ORĂ: Parlamentul Uniunii Europene cere Comisiei Europene să obţină rapid din partea SUA eliminarea vizelor pentru toţi europenii, inclusiv pentru români

Parlamentul Uniunii Europene solicită Comisiei Europene să adopte rapid măsuri pentru a obţine din partea Statelor Unite eliminarea vizelor pentru toţi cetăţenii europeni, inclusiv pentru români, în caz contrar avertizând cu suspendarea vizelor pentru cetăţenii americani.

"Eurodeputaţii cer Comisiei Europene să adopte măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea totală a vizelor între Uniunea Europeană şi Statele Unite", anunţă Parlamentul UE.

Parlamentul European a adoptat joi, cu 376 de voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 de abţineri o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia Europeană să prezinte un act normativ prin care să suspende acordul vizelor acordate cetăţenilor americani timp de 12 luni, aşa cum prevede mecanismul de reciprocitate.

Cetăţenii din România, Bulgaria, Republica Cipru şi Croaţia încă au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite, în timp ce restul cetăţenilor UE nu au nevoie de vize pentru deplasări de până la 90 de zile. În baza acordului vizelor UE-SUA, cetăţenii americani pot călători fără vize în spaţiul european în aceleaşi condiţii.

Conform legislaţiei UE, dacă un stat terţ nu elimină vizele în 24 de luni de la primirea unei notificări formale privind o situaţie de nonreciprocitate, Comisia Europeană trebuie să adopte un act normativ prin care să suspende 12 luni acordul privind eliminarea vizelor în relaţia cu acel stat. Situaţia de nonreciprocitate care afectează România, Bulgaria, Croaţia şi Republica Cipru a fost notificată formal pe 12 aprilie 2014, astfel că era necesară o acţiune a Comisiei Europene până cel târziu pe 12 aprilie 2016.

Parlamentul UE a mai cerut Comisiei Europene să ia măsuri împotriva SUA în acest caz printr-o rezoluţie din martie 2017.

"Discriminarea cu care se confruntă bulgarii, croaţii, ciprioţii şi românii când călătoresc în SUA este inacceptabilă. Respectând principiul fundamental al solidarităţii între statele membre UE, cerem Comisiei Europene să acţioneze aşa cum este stabilit în legislaţia europeană şi să elaboreze o propunere de suspendare a acordului vizelor pentru cetăţenii americani. Apoi, Parlamentul UE şi Consiliul UE vor evalua consecinţele politice ale acestei acţiuni", afirmă eurodeputatul Juan Fernando López Aguilar, preşedintele Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din PE.

Etichete: ue,sua,vize

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.