Eveniment

Ultima declaraţie a lui Vladimir Putin: Rusia nu a avut altă opţiune decât să lanseze o operaţiune militară

Ultima declaraţie a lui Vladimir Putin: Rusia nu a avut...

Autor: Petru Mazilu

12.04.2022, 12:47 422

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că operaţiunea militară a Moscovei în Ucraina îşi va atinge, fără îndoială, obiectivele sale, anunţă Sky News.

Vorbind la o ceremonie de decernare a premiilor la cosmodromul Vostochny din Rusia, liderul de la Kremlin a fost citat de agenţiile de presă ruseşti spunând că Moscova nu a avut „altă opţiune" decât să lanseze o operaţiune militară pentru a proteja Rusia.

Putin a mai spus că nu există „nicio îndoială" că operaţiunea militară a Kremlinului în Ucraina „îşi va atinge obiectivele", adăugând că o ciocnire cu forţele antiruseşti din Ucraina a fost „inevitabilă".

În timp ce războiul din Ucraina intră în cea de-a 49-a zi, Putin crede că forţele ruseşti acţionează „cu curaj şi eficienţă" şi folosesc cele mai moderne arme, a relatat agenţia de ştiri TASS.

În cadrul discursului, liderul rus a mai spus că ţara sa „nu poate fi izolată", potrivit agenţiei de ştiri RIA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO