Eveniment

Turismul si energia, oportune pentru investitii in Grecia

11.04.2008, 20:20 41

Turismul, energia si serviciile reprezinta domeniile cu potential ridicat de dezvoltare in Grecia, iar companiile romanesti ar putea face investitii profitabile aici, a declarat pentru ZF George Alogoskoufis, ministrul grec al economiei si finantelor.
"Guvernul Greciei lucreaza la un proiect special ce vizeaza dezvoltarea parteneriatelor publice-private, acestea creand oportunitati de afaceri semnificative. 34 de proiecte de parteneriat public-privat, cu o valoare de 4 miliarde de euro, au fost deja aprobate din martie 2006 si pana in prezent", a spus oficialul grec. Acestea vizeaza mai multe sectoare din economia elena, precum educatia, sanatatea, protectia mediului, infrastructura porturilor sau turismul. El a mentionat ca firmele romanesti, care au inca o prezenta slaba in regiune, nu au reusit pana acum sa-si faca simtita prezenta pe piata din Grecia.
Alogoskoufis a enumerat printre avantajele oferite de Grecia investitorilor straini regimul fiscal (taxele pentru companii fiind in jurul a 25%), pozitionarea tarii ca o poarta de intrare in regiunea Europei de Sud-Est (o piata de 140 de milioane cu un ritm accelerat de dezvoltare) si stadiul avansat de dezvoltare al transporturilor maritime, Republica Elena avand cea mai mare flota din Europa.
Alogoskoufis se afla intr-o vizita in Romania, la invitatia omologului roman, Varujan Vosganian. "Vrem sa promovam si sa sprijinim cooperarea dintre comunitatile de afaceri dintre cele doua tari", a afirmat Alogoskoufis.
Schimburile comerciale romano-elene au fost pe un trend ascendent in ultimii ani, ajungand in 2007 la peste 1,3 miliarde de euro, dintre care aproape 536 mil. euro au reprezentat exporturile din Romania catre Grecia.
Cu o valoare totala a investitiilor directe in Romania estimata la trei miliarde de euro, Grecia se numara printre cei mai mari patru investitori straini pe piata locala.
"Exista un interes constant din partea antreprenorilor greci pentru piata romaneasca. Este adevarat ca in Romania, asa cum se intampla si in Grecia, sectorul public joaca un rol important in infiintarea si in desfasurarea activitatilor companiilor. De aceea, diminuarea dificultatilor de ordin administrativ, eficientizarea si modernizarea sistemului administrativ sunt de o importanta cruciala", a mai spus Alogoskoufis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO