În cele câteva articole consacrate agriculturii şi comerţului exterior cu produse agroalimentare, am făcut cunoscută raţiunea pentru care am recurs la comparaţii, în special cu aceste ţări din proximitatea României, respectiv Bulgaria, Ungaria şi Polonia.
Motivele comparaţiilor cu ţările amintite constau în faptul că, din punctul de vedere al condiţiilor naturale şi al circumstanţelor istorice şi geopolitice, România nu diferă semnificativ de aceste ţări. Potrivit acestei viziuni globale, este cunoscut faptul că în structurile economice ale celor patru ţări, agricultura, ca bază pentru dezvoltarea schimburilor comerciale externe, se regăseşte cu pondere însemnată. În plus, cu toate că România şi celelalte trei ţări au suportat şocurile trecerii de la economia planificată la economia de piaţă, practic, în aceeaşi perioadă, se constată că, în multe privinţe, inclusiv în dezvoltarea agriculturii şi a comerţului exterior cu produse agroalimentare, rezultatele sunt diferite. Astfel, urmărind datele statistice vom observa că, în timp ce România înregistrează, an de an, deficite considerabile ale balanţei comerciale cu produse agroalimentare, celelalte trei ţări au marcat excedente notabile. Prezentam, în sustinerea celor de mai sus, graficul din figura 1, care redă evoluţia soldului balanţelor comerciale pentru România şi celelalte trei ţări din perioada 2000 - 2018.
În perioada 2000 - 2018, din comerţul exterior cu produse agroalimentare, România a înregistrat un deficit de aproape 17,5 miliarde euro (deficit mediu anual de peste 900 milioane euro). În contrast, din comerţul cu produse agroalimentare, celelalte trei ţări au realizat, în aceeaşi perioadă, excedente considerabile: Bulgaria peste 11,6 miliarde euro (medie anuală, 600 milioane euro), Ungaria aproape 41,2 miliarde euro (medie anuală, aproape 2,2 miliarde euro), Polonia peste 64,2 miliarde euro (cu excedent mediu anual de peste 3,4 miliarde euro).
Mai mult, pentru cele trei ţări, aderarea la Uniunea Europeană a însemnat un bun prilej pentru extinderea pieţelor de desfacere a produselor agroalimentare obţinute şi implicit pentru creşterea excedentului comercial anual la aceste produse. În acelaşi timp, constatăm că România, din momentul aderării la UE, şi-a mărit, contrar aşteptărilor, deficitul comercial la aceste produse, an de an. Astfel, datele statistice ne arată că numai în cazul ţării noastre deficitul mediu anual din perioada 2007 - 2019 a fost mai mare (cu aproape o treime) decât cel înregistrat în perioada 1990 - 2006.
Urmărind datele de mai sus, se pune o întrebare firească: prin ce ne diferenţiem noi de cele trei ţări pentru a ne afla într-o situaţie diametral opusă acestora?
Posibile piste pentru identificarea unor răspunsuri la întrebarea de mai sus ar putea fi:
►analiza comparativă a infrastructurii din agricultură de care dispuneau România şi celelalte trei ţări la începutul tranziţiei, în raport cu cea din perioada actuală. În optimizarea procesului de producţie şi de dezvoltare sustenabilă a agriculturii, dimensiunea unei exploataţii agricole este unul din elementele esenţiale. La noi, acum, precum şi înainte, aceasta reprezintă practic o problemă structurală permanentă. Astfel, în perioada interbelică, remarcabili economişti români au subliniat rolul hotărâtor al dimensiunii exploataţiilor agricole în dezvoltarea agriculturii şi a modernizării satului românesc. Faptul că în anii treizeci ai acestei perioade proprietatea terenurilor agricole era caracterizată printr-o fărâmiţare excesivă, în mare parte datorată legislaţiei în vigoare privind transferul terenurilor agricole de la o generaţie la alta. Eminentul economist român Mihail Manoilescu sublinia faptul „că însuşi ţăranul proprietar lucrează cu propriile braţe alături de alţii şi că ţăranul neproprietar este adesea fiul care aşteaptă moştenirea tatălui său proprietar.“
1. În prezent, la nivel european, în majoritatea ţărilor, în structura suprafeţelor agricole predomină fermele sau exploataţiile agricole de dimensiuni medii. În schimb, în România predomină exploataţiile de dimensiuni mici (în anul 2016, România avea peste 3,4 milioane exploataţii agricole, ceea ce reprezenta 33,3% din numărul de exploataţii agricole din UE 9 27) 2. Cele de dimensiuni mari şi foarte mari cu o suprafata de peste 100 ha, deşi puţine ca număr, au o pondere importantă în suprafaţa agricolă utilizată din ţara noastră (0,4% din numărul total de exploataţii deţin peste 47,8% din suprafaţa agricolă utilizată) 3. La nivel european o pondere importantă a suprafeţelor agricole utilizate se află în administrarea fermelor de dimensiuni medii, iar cele mai multe având producţie integrată, atât în sectorul vegetal, cât şi în cel animal. Din acest motiv, este important de evaluat infrastructura agriculturii prin prisma evoluţiei ponderi exploataţiilor agricole de dimensiuni medii care se pretează, conform experienţei europene, în cea mai mare măsură la o agricultură modernă.
Recensământul general agricol (RGA)4 ce se va desfăşura în toate ţările Uniunii Europene, inclusiv în România, după aceleaşi reguli, urmând a se finaliza în decembrie 2022 va oferi date statistice relevante privind caracteristicile agriculturii din fiecare ţară;
►evaluarea structurii exporturilor şi importurilor la produsele agroalimentare, în scopul identificării acelor categorii la care România a înregistrat deficite. Acest demers, putând general eventuale soluţii pentru remedierea deficitelor. Dealtfel, în timp ce strucutura exportului cu produse agroalimentare este o reflecatare directă a potenţialului ţări de a valorifica pentru consumul intern şi pentru prelucrarea a materiilor prime obţinute în ţară, pe când, structura importului este determinată de măsura în care cererea internă a populaţiei nu este acoperă din resursa proprie;
►caracterizarea sistemului de subvenţii şi a suportului oferit de stat, în decursul timpului, pentru asigurarea dezvoltării producţiei agricole vegetale şi animale, dar mai ales pentru menţinerea în funcţiune şi dezvoltarea capacităţilor de prelucrare industrială a materiilor prime din agricultură.
Închei aceast articol prin a reaminti că, la aproape treizeci de ani de la publicarea unel lucrări ştiinţifice de către economistul american Robert Barro5, pierderile economice înregistrate de economiile planificate în perioada de după al doilea război mondial, par să fie şi mai evidente şi, din păcate, încă de actualitate, cel puţin pentru România. În lucrarea citată, economistul american aprecia, prin estimări realizate pe baza unui model econometric, că ţările din fostul bloc socialist, pe parcursul perioadei 1960 „ 1985, şi-au mărit decalajele în raport cu cele din vestul continentului cu 23 ani, dacă avem în vedere evoluţia PIB/locuitor. Pentru cele trei ţări, evaluările au fost total diferite: de 26 ani în cazul Bulgariei, 21 ani în cel al Poloniei şi 20 ani în cel al Ungariei. Trebuie să subliniem că, în aceeaşi perioadă, pierderile estimate pentru România au fost de 31 ani, acestea fiind cu mult peste cele înregistrate în celălalte trei ţări.
În baza rezultatelor de mai sus şi a estimărilor realizate cu privire la evoluţia deficitelor balanţelor comerciale cu produse agroalimentare, se pune întrebarea: în ce măsură, s-au redus, au rămas aceleaşi sau au crescut decalajele României în raport cu Ungaria, Bulgaria şi Polonia pe parcursul celor treizeci de ani în privinţa producţiei, consumului şi comerţului exterior cu produse agroalimentare?
NA: Conţinutul acestui articol reprezintă punctul de vedere al autorului şi nu al unei instituţii
1 Mihail Manoilescu, Secolul Corporatismului, Editura „Naţionala - Ciornei S.A, Bucureşti, 1934, Pag. 265
2 Agriculture, forestry and fishery statistics - 2020 edition, Eurostat, 2020
3 Ancheta Structural în Agricultură, 2016, INS
4 La nivelul UE RGA este reglementat prin: Regulamentul (UE) 2018/1091 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018; Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1874 al Comisiei din 29 noiembrie 2018. La nivel naţional: OUG nr.22/2020.
5 Barro, R. J., „Economic growth in a cross-section of countriesì, Quarterly Journal of Economics”, vol. 106, pp. 407-443, 1991 (În această lucrare PIB/locuitor, ca un indicator sintetic pentru evaluarea creşterii economice, este evaluat printr-un model econometric folosind patru variabile explicative: nivelul iniţial al indicatorului în anul 1960, rata primară şi secudară de şcolarizare şi pondrea cheltuielilor guvernamentale în PIB. Evaluarea parametrilor s-a realizat prin folosirea seriilor de date pentru cele cinci variabile definite la nivelul perioadei 1965-1985, pentru 98 de ţări)
