Eveniment

Tribunalul Arad obligă CNADNR să plătească 850.000 de euro aeroportului local

Tribunalul Arad obligă CNADNR să plătească 850.000 de...

Autor: Andreea Tobias, Marian Buga

14.03.2013, 17:48 390

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Judeţean (CJ) Arad, care are în administrare aeroportul din municipiul Arad, sentinţa dată de Tribunalul Arad obligă CNADNR la plata sumei de 850.000 de euro, respectiv contravaloarea investiţiilor făcute de aeroport în reconfigurarea sistemului de balizaj, necesară după construirea centurii rutiere în regim de autostradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"SC Aeroportul Arad a câştigat procesul intentat CNADNR pentru recuperarea sumei de 850.000 de euro. La momentul când a fost promovat proiectul centurii rutiere, autorităţile judeţene au cedat câteva hectare de teren cu condiţia ca balizajul să fie refăcut cu fonduri din bugetul autostrăzii (…) La vremea respectivă, CNADNR semnase înţelegerea, însa nu a mai respectat-o ulterior", se arată în comunicatul CJ Arad.

Conform sursei citate, "după finalizarea centurii în regim de autostradă chiar în vecinătatea aeroportului, pista locală nu mai putea fi folosită noaptea din cauza farurilor maşinilor şi a lămpilor de iluminat şoseaua de mare viteză".

"Centura ocolitoare a municipiului reprezenta un obstacol din punct de vedere aeronautic. Fără sistem de balizaj nu se putea opera pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate scăzută", se mai arată în comunicat.

Sentinţa Tribunalului Arad poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara.

"Decizia instanţei nu poate decât să ne bucure, dar din păcate instituţia noastră rămâne cu o sumă foarte mare de bani blocată, până toate căile de atac se vor epuiza", afirmă, în comunicat, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu.

Aeroportul Arad se află sub autoritatea CJ Arad, care este acţionarul majoritar.

Sistemul de balizaj de pe Aeroportul Arad a fost reconfigurat cu o investiţie totală de 2,5 milioane de lei, sumă obţinută printr-un credit garantat de Consiliul Judeţean. Inaugurarea noului sistem a avut loc în luna ianuarie.

Consilierii judeţeni aprobaseră, în 2009, trecerea unui teren în suprafaţă de 43.214 de metri pătraţi din domeniul public al judeţului în domeniul public al statului şi în administrarea CNADNR, pentru construirea centurii rutiere parte din autostrada A1.

Transferul era "condiţionat de suportarea din bugetul autostrăzii a cheltuielilor care vor fi ocazionate de modificările necesare la sistemul de balizaj de apropiere de precizie, inclusiv extinderea acestuia până la 900 de metri în direcţia Est", conform unui raport al CJ Arad.

Ulterior, CNADNR nu a mai respectat această condiţie, iar la negocierile ce au urmat după finalizarea autostrăzii nu s-a ajuns la niciun punct de vedere comun.

Realizarea centurii mai impune reamplasarea sistemului automat de aterizare instrumentală ILS, fără de care lucrarea nu este completă. Acest sistem ghidează aeronavele în procedura de aterizare atât pe direcţie cât şi pe pantă, astfel încât se va putea ateriza chiar şi în condiţii de ceaţă densă.

Lucrarea de reamplasare a sistemului ILS va fi executată de ROMATSA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO