Eveniment

Trasee RATB scurtate, din cauza ninsorilor

Autobuzele RATB circulă pe trasee scurtate, luni dimineaţă, din cauza carosabilului impracticabil, însă nu există nicio linie care să fi blocată.

Autor: Aurelia Alexa

13.02.2012, 11:35 851

Autobuzele de pe liniile 106, 302 şi 185 circulă pe trasee scurtate, luni dimineaţă, din cauza carosabilului impracticabil, însă nu există nicio linie RATB care să fi blocată, a declarat pentru MEDIAFAX, Brânduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al RATB.

Lista drumurilor închise luni dimineaţă

Raeceau a precizat că autobuzele de pe linia 106 întorc la Master în loc de Cartierul Roşu, cele de pe linia 302 întorc la Celofibrei în Şoseaua Alexandriei cu o staţie înainte de terminal, iar cele de pe linia 185 întorc la Valea Oltului deoarece nu se poate circula pe Drumul Cooperativei.

"În rest se circulă pe toate liniile RATB. În timpul nopţii angajaţii RATB au circulat cu câteva mijloace de transport pe toate liniile de tramvaie şi troleibuze pentru a menţine reţeaua electrică de contact în condiţii bune de exploatare", a spus purtătorul de cuvânt al RATB.

Raeceanu a adăugat că angajaţii RATB au intervenit pentru curăţarea refugiilor în timpul nopţii.

De luni, ora 12.00 până marţi, ora 2.00, Capitala este avertizată cu Cod portocaliu de ninsori abundente, avertizare valabilă pentru toată jumătatea sudică a ţării.

Vor fi afectate judeţele judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea. Aici va ninge abundent, iar vântul va sufla cu rafale de până la 55 kilometri pe oră, stratul nou de zăpadă depăşind 30 - 50 de centimetri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO