Eveniment

Tranzacţie gigant în industria media americană: AT&T vrea să cumpere Discovery şi să creeze un imperiu de streaming de 150 mld. dolari. AT&T deja deţine Warner Bros, CNN şi HBO

Tranzacţie gigant în industria media americană: AT&T...

Autor: Ştefan Stan

17.05.2021, 08:43 761

Gigantul telecom american AT&T este la un pas să cumpere reţeaua media Discovery, ceea ce ar duce la crearea unui imperiu de streaming de 150 de miliarde de dolari, scrie BBC.

AT&T deja deţine CNN, HBO şi Warner Bros, după achiziţia Time Warner în 2018, pentru 108,7 mld. dolari. Dacă dealul se va finaliza, ar reprezenta apariţia încă unui jucător într-o piaţă de streaming deja aglomerată.

”Este o cursă intensă pentru streaming, iar AT&T face o ofertă ofensivă strategică pentru a-şi creşte conţinutul, în lupta contra Netflix, Disney şi Amazon”, a spus Dan Ives de la Wedbush Securities pentru BBC. Achiziţia ar urma să formeze un business separat de AT&T, care ar putea fi evaluat la 150 de miliarde de dolari, potrivit FT. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO