Caută doar în titlu
Eveniment

Transelectrica i-a prelungit Claudiei-Gina Anastase mandatul de preşedinte al directoratului pentru încă două luni

Transelectrica (TEL), companie care se ocupă cu securitatea energetică a României, a prelungit mandatul de director general executiv al Claudiei-Gina Anastase pentru încă două luni, potrivit unui raport la bursă.

Claudia-Gina Anastase a fost numită preşedinte al directoratului şi CEO al Transelectrica după ce fostul şef, Marius Dănuţ Caraşol, a fost prins cu o diplomă falsă de inginer.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, Virgiliu Ivan şi Luca-Nicolae Iacobici au fost desemnaţi în calitatea de membri ai directoratului pentru o perioadă de două luni, începând cu 21 octombrie, Florin-Radu Ciocănelea a fost desemnat membru în comitetul de nominalizare şi remunerare şi în comitetul de securitate energetică din cadrul consiliului de supraveghere al companiei

De asemenea, consiliul de supraveghere al operatorului de electricitate a prelungit mandatele de membri provizorii ai directoratului pentru Claudia-Gina Anastase, Andreea-Georgiana Florea şi Adrian Savu.

De la începutul anului, acţiunile EL se tranzacţionează în scădere cu 7% pe fondul unui rulaj de 87,5 mil. lei, emitentul ajungând la 1,4 mld. lei capitalizare. Compania este controlată de statul român prin Ministerul Economiei (58,6%).

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.