Eveniment

Tragedie în Ungaria: Şapte persoane au murit într-un accident în care este implicat un microbuz înmatriculat în România

Tragedie în Ungaria: Şapte persoane au murit într-un...

Autor: Valentin Pircalabu, Mediafax

22.05.2018, 21:09 1000

Ambasada României în Ungaria gestionează prin demersuri de asistenţă consulară cazul accidentului rutier produs la data de 22 mai 2018 în apropierea oraşului Budapesta, MAE anunţând că ministrul afacerilor externe a activat celula de criză a MAE.

"Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor. Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii misiunii diplomatice, în urma accidentului, şapte persoane, pasageri ai microbuzului, şi-au pierdut viaţa. O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgenţă, si se află la faţa locului accidentului pentru a acorda asistenţă consulară", se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

De asemenea, din datele obţinute de către echipa consulară mobilă rezultă că microbuzul s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depăşire şi a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe drumul naţional 4 din Ungaria, la aproximativ 60 km de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-384-76-89 şi 0036-384-83-94 şi 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0036-30-535-69-12.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO