Eveniment

Tragedie în familia regală: Mama Principelui Radu a murit noaptea trecută într-un spital din Iaşi

Tragedie în familia regală: Mama Principelui Radu a...
11.09.2017, 12:35 37609

Gabriela Duda, mama Princepelui Radu, a murit noaptea trecută într-un spital din Iaşi. Alteţele Lor Regale, ca şi fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, au sosit la Iaşi în primele zile ale lunii curente, potrivit unui anunţ al Casei Regale. 

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei şapte copii ai Mariei Stoica şi ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1961 şi a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de ţară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.

Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact şaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iaşi, şi pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iaşi. René Duda a decedat în anul 1999.

În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruţător.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO