Eveniment

Tragedia de la Timişoara: Patronul firmei de deratizare care a intervenit la blocurile evacuate a fost arestat

Tragedia de la Timişoara: Patronul firmei de deratizare...

Autor: Departamentul Corespondenţi

20.11.2019, 08:06 119

Patronul firmei care a făcut deratizările în cele două blocuri de locuinţe evacuate în Timişoara a fost arestat pentru 30 de zile.

Patronul arestat marţi seara pentru 30 de zile este acuzat de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice.

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăţi care a făcut deratizarea, care a folosit un insecticid denumit „Delicia - GASTOXIN”, ce are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare. Patronul societăţii a fost reţinut pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice.

Călin Stăiculescu, avocatul acestuia, a declarat, pentru MEDIAFAX, că patronul firmei de deratizare din Timişoara a cumpărat substanţele folosite de la „o cunoştinţă”, fără documente.

Ministerul Sănătăţii a constituit o Comisie de analiză după cazul de la Timişoara, fiind luată decizia de verificare a activităţii DSP privind societăţile de deratizare. Ministrul Victor Costache a cerut modificarea legislaţiei ca direcţiile de sănătate publică să certifice utilizarea biocidelor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO