Eveniment

Toată lumea se pricepe la industria farmaceutică

Dragoş Damian, CEO al producatorului de medicamente Terapia

Dragoş Damian, CEO al producatorului de medicamente Terapia

Autor: Dragos Damian

15.08.2017, 00:04 278

Zona de industrie de manufacturare de medicamente lucrează mult mai mult cu mărci, licenţe şi reţete - active şi investiţii nemateriale, de regulă foarte scumpe.

Restul activelor (inclusiv echipamentele tehnologice, care şi acestea din cauza automatizării şi robotizării sunt, la fel, foarte scumpe) se constituie, capitalizează, amortizează la fel, sub rezervă ca o „cameră curată“ în cold-chain din industrie ajunge să coste 1.200 de euro / mp (aşa că mai bine nu vă mai bateţi capul, este mai bun un depozit de maximum 250 euro / mp şi aducem toate medicamentele din import). 

La fel ca în alte industrii de manufacturare de data asta, în calculele de capacitate şi volume de producţie, se merge pe regulă 50 / 50, adică 50% din volume sunt destinate pieţei domestice, restul de 50% la export. Dar este aproape imposibil să exporţi dacă nu ai infrastructura unei multinaţionale, pentru că toate ţările îşi protejează propriii fabricanţi de medicamente.

Calculele financiare nu se deosebesc de cele din alte industrii, dar să nu uităm că în industria de manufacturare de medicamente se plăteşte în România şi impozit pe cifră de afaceri (clawback) şi pe profit, aşa că atenţie la cash-flow. Şi includerea unei erodări de preţ cu 5% per annum este prudentă, în caz că se apucă vreun politician să spună că preţurile la medicamente sunt prea mari. Dacă se iese pe plus, începem să depunem documentaţia pentru avize. Durează 18-24 luni în funcţie de avize şi de relaţiile pe care le ai.

După ce sunt primite toate avizele, în maximum 18 luni un site de manufacturiere se construieşte, validează, califică, se fac transferurile tehnologice şi ies seriile pilot şi apoi cele comerciale, după încă 6-12 luni. 

Totul este foarte simplu. Succes.

 

Mai jos este o opinie scrisă în 2013, pe o tema despre care au reînceput discutiile anul asta, sunt convins cu aceeaşi seriozitate şi convingere ca şi atunci.

Personalitatea Anului 2013 în Sănătate (şi probabil că şi în economie): Institutul Cantacuzino

A declara că Institutul Cantacuzino (mai precis repornirea Intitutului Cantacuzino) este personalitatea anului 2013 în sănătate pare mai degrabă o opinie medicală, cel mult socială. Este însă mult mai complicat decât atât, sunt multe faţete care trebuie analizate şi lecţii care trebuie învăţate pentru cei care se uită atent la viitor. Eu personal văd repornirea Institutului Cantacuzino ca pe o victorie economică, ca pe o frânare, chiar dacă modestă, a dezindustrializării României. Fie că este vorba de neglijenţă sau nepăsare, de management deficitar sau incompetenţă, de fraudă sau de-a dreptul de furt, de lipsă de viziune sau de trădarea intereselor naţionale, industria chimică, începând cu exploatarea resurselor şi până la adăugarea de valoare în produsul finit, cândva fala economiei noastre alături de industria construcţiilor de maşini şi de cea metalurgica, a fost pusă la pământ în mai puţin de 10 ani. 

Revenirea în actualitate a Institutului Cantacuzino mă bucură nu numai ca pe un mare partizan al reindustrializării, ci şi ca pe unul dintre milioanele de români care de-a lungul deceniilor au fost imunizaţi cu produse fabricate aici, sau că pe unul dintre milioanele de părinţi care şi-a vaccinat sau tratat copiii cu medicamente de la institut. Nu există multe structuri industriale în lume, indiferent că sunt sub acţionariat public sau privat, probabil doar 7-8, care să dezvolte, manufactureze şi comercializeze vacinuri, reactivi, seruri şi produse biologice. Iar rolul lor pentru siguranţă şi securitatea populaţională este de prima importantă, indiferent de polemicile iresponsabile ale diverselor curente de internet care decredibilizează actul imunizării (s-a uitat fără îndoială despre variolă, poliomelită, TBC, gripă, despre epidemiile devastatoare din istoria omenirii care astăzi sunt amintiri tocmai din cauza imunizării). Este aşa de important încât sunt ţări gata să securizeze prin pază militarizată producătorii de vaccinuri în aşa fel încât să se evite o eventuală agresiune de tip terorist cu posibile efecte cumplite asupra sănătăţii publice.

Revenind la Institutul Cantacuzino, despre care îmi permit să decretez că este personalitatea anului 2013 în sănătate, cred că nu trebuie să vorbim despre trecut şi prezent, ci despre viitor, dacă dorim să ajungă o personalitate şi în economie. Astfel, planurile de măsuri de conformare cu bunele practici de fabricaţie GMP sunt capitale pentru că regulile de calitate din UE privind fabricaţia medicamentelor nu permit abateri sau excepţii, iar costurile de milioane de euro necesare repornirii institutului arată ce înseamnă să nu respecţi regulile jocului. Diversificarea şi modernizarea portfoliului, altfel spus dezvoltarea afacerii, nu sunt elemente de competitivitate, ci însăşi de supravieţuire, într-un domeniu în care investitorii cer industriei mai mult efort pentru inovaţie şi diferenţiere, autorităţile sunt cu ochii-n patru la cheltuieli iar utilizatorii care dau proprii bani din buzunar sunt pretenţioşi, precauţi şi tot mai bine informaţi. Apoi, Institutul Cantacuzino trebuie să înveţe regulile economiei de piaţă, ieşind din zona de confort creată de dependenţa de comenzile publice aşa-zis sigure, creându-şi propria structură comercială care să acopere nevoile din zonă privată. Adică să fie condus că o afacere. Şi nu în ultimul rând, Institutul Cantacuzino trebuie să se uite peste graniţe, să găsească parteneri regionali privaţi sau instituţionali, care să-i asigure pieţe de desfacere către Asia, Africa, America de Sud, unde practic nu există producătorii de vaccinuri şi unde constrângerile legate de costuri pot asigura institutului supremaţie competitivă. Asta va aduce cu sine şi surse de finanţare care să sustenabilizeze institutul, reducând dependenţa de sursele publice.

Există un paradox greu de explicat cu privire la industria locală de medicamente, căruia i-a căzut victimă şi institutul. Lipsa de viziune a autorităţilor de acum 20 de ani, care au crezut că domeniul nu este de viitor, a salvat fabricile româneşti de medicamente de la destructurarea restului industriei chimice. Ele au fost privatizate şi au ajuns în proprietatea unor investitori strategici şi financiari care au ştiu să le competitivizeze, în aşa fel încât astăzi România este un exportator de medicamente în peste 90 de ţări din 5 continente. Aceeaşi lipsă de viziune, în prezent, a făcut ca prin reglementări defectoase începând cu 2009 şi până în 2012 să scadă cu peste 40% producţia locală de medicamente pentru piaţă domestică, sectorul să contribuie la 15% din deficitul total al balanţei comerciale a României şi în cele din urmă, să închidă fabrici întregi.

Desigur că nu întâmplător Institutul Cantacuzino este repornit în ìAnul Ion Cantacuzinoî, când România serbează 150 de ani de la naşterea celui care a contribuit enorm la tezaurul descoperirilor din imunologie. Probabil că nu există o modalitate mai simbolică de a lega tradiţiile şcolii medicale româneşti cu nouă ordine economică decât aceea de a transforma Institutul Cantacuzino într-un jucător industrial de talie internaţională.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO