Eveniment

Timofte solicita atributii precise pentru SRI

23.03.2005, 00:00 16


Directorul SRI Radu Timofte a informat Comisia SRI despre necesitatea schimbarii cadrului legislativ in care serviciul isi desfasoara activitatea si despre faptul ca are nevoie de un buget suplimentar de 1.500 mld. lei pentru indeplinirea noilor atributii decise de CSAT. Astfel, in ceea ce priveste modificarea cadrului legislativ, Timofte s-a referit la Legea sigurantei nationale - care a spus ca este "caduca", in urma modificarii Constitutiei, in care sintagma "siguranta nationala" a fost inlocuita de cea de "securitate nationala" . De asemenea, el s-a referit si la o lege cadru care sa reglementeze activitatea tuturor serviciilor de informatii, "eventual a comunitatii de informatii". Cea de a doua lege este necesara pentru a reglementa "mai clar atributiile specifice fiecarui serviciu de informatii", respectiv pentru ca acestea "sa nu se mai calce pe picioare prin judete, sau in alta parte", a explicat Radu Timofte. Chestionat despre numarul cazurilor in care serviciile de informatii s-au "calcat in picioare", directorul SRI a spus: "in fiecare zi". Intrebat daca exista amenintari majore la adresa sigurantei nationale, Radu Timofte a confirmat ca sunt amenintari "interne si externe, generate inclusiv de globalizare si de activitatile specifice pe teritoriul tarii" si a asigurat ca "SRI le face fata". Referitor la durata cat mai ramane in functie, Radu Timofte a precizat ca aceasta este "pana se hotareste presedintele Basescu", remarcand ca discuta "aproape zilnic" cu acesta. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO