Eveniment

Textul Moţiunii de cenzură semnată de USR şi AUR - PSD încă stă pe margine - prin care se speră răsturnarea lui Florin Cîţu de la şefia Guvernului

Textul Moţiunii de cenzură semnată de USR şi AUR -...

Autor: Ştefan Stan

04.09.2021, 01:05 576

Reprezentanţii USR PLUS au anunţat vineri seara că au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu. Decizia a fost anunţată la Parlament după şedinţa coaliţiei de guvernare care s-a încheiat fără ca PNL, UDMR şi USR PLUS să ajungă la un compromis.

Liderii USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş au anunţat la Parlament că au depus o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Cîţu.

„Am depus moţiunea de cenzură. Credem că în momentul în care PNL va propune un nou premier coaliţia va putea să continue... Săptămâna viitoare ne vom depune demisiile. Florin Cîţu nu mai are sprijinul politic al lui USR PLUS... Parlamentul va decide... noi vom merge în opoziţie dacă Guvernul nu o să cadă... Dacă moţiunea trece, noi ne vom aşeza la discuţii cu PNL şi UDMR”, a spus Dan Barna.

Dacian Cioloş a adăugat că a încercat să-i convingă pe liberali să renunţe la susţinerea pentru Florin Cîţu

„Pe mine m-a interesat să-i conving pe colegii din PNL că vrem să lucrăm în continuare dar că nu mai avem încredere în premierul Florin Cîţu. Noi nu intrăm în jocuri politice interne... La ei (la PNL n.r.) contează lucrurile care se produc la Guvern”, a declarat Dacian Cioloş.

Vedeţi mai jos textul complet al Moţiunii de Cenzură. 

 

MOŢIUNE DE CENZURĂ

Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!

 

Domnule Preşedinte al Senatului,

Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor Senatori şi Deputaţi,

Domnule Prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor Miniştri,

 

România este condusă în acest moment de un guvern, care nu mai are legitimitate politică pentru că îi lipseşte susţinerea unei majorităţi parlamentare. Cea mai mare lipsă a guvernului condus de Florin Cîţu este însă lipsa legitimităţii morale. O persoană care a avut grave probleme cu legea în trecut şi care abuzează de ea în prezent, nu prezintă garanţiile minim necesare pentru a conduce puterea executivă din România.

Florin Cîţu a dovedit în ultimele luni că este incapabil să conducă un guvern de coaliţie, că este incapabil să iasă din logica unei gândiri înguste de partid. Acest om şi cei care îl susţin par hotărâţi să sacrifice interesul general, bunăstarea cetăţenilor acestei ţări, doar pentru a câştiga competiţia internă din cadrul partidului lor.

Acest lucru este inadmisibil!

 

Doamnelor şi doamnelor,

România traversează o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic şi social. Ţara noastră se confruntă cu riscuri şi ameninţări pe termen scurt şi mediu, peste care se suprapun evoluţii nefavorabile pe termen lung la care noi, ca societate, nu am găsit încă un răspuns adecvat. Ameninţările imediate ţin de criza de sănătate publică generată de pandemia de SARS-CoV-2 sau mediul economic instabil supus unor turbulenţe semnificative din cauza creşterilor generalizate de preţuri la numeroase produse şi servicii de bază, de la energie şi până la materialele de construcţii. Peste aceste provocări imediate se suprapun probleme structurale vechi: îmbătrânirea populaţiei, descreşterea demografică, exodul forţei de muncă, servicii publice deficitare precum sănătatea şi educaţia şi un aparat de stat care nu funcţionează la nivelul secolului XXI, ci pare capturat de grupuri de interese de clan sau familie politică.

România are o nevoie uriaşă de investiţii în infrastructură şi servicii publice de calitate pentru cetăţenii săi. Nu vom opri exodul românilor peste graniţe şi nu-i vom convinge că pot avea un viitor bun în propria ţară, dacă nu le vom oferi motive solide să rămână aici, indiferent că locuiesc la oraş sau în mediul rural.

Aceasta este misiunea oricărui guvern al României, de orice culoare politică: bunăstarea tuturor locuitorilor acestei ţări. Nu doar bunăstarea primarilor unui partid, nu doar bunăstarea celor care votează cu un anumit partid, nu doar bunăstarea celor care fac parte din anumite cercuri restrânse de interese.

 

Dacă nu vom construi o ţară pentru toţi românii, vom sfârşi cu o ţară din care toţi oamenii oneşti aflaţi în afara unor cercuri înguste de interese vor pleca. Aceasta este miza sau obiectivul pe care trebuie să le aibă în vedere orice forţă politică şi orice om politic care ajunge într-o funcţie din statul român.

 

Din păcate, premierul Florin Cîţu şi cei care îl susţin au arătat unei ţări întregi că interesele de grup sau de partid sunt mai presus decât interesele ţării. Pentru a obţine sprijinul necesar alegerii în funcţia de preşedinte al PNL, Florin Cîţu a imaginat şi pus în aplicare un plan de finanţare a primarilor liberali cu bani de la bugetul naţional.

Fără să instituie criterii clare de selecţie a proiectelor, de monitorizare şi auditare a acestora, Planul naţional de investiţii „Anghel Saligny” este doar o puşculiţă de partid. Pentru punerea în aplicare a acestei scheme de influenţare a votului la congresul PNL, Florin Cîţu a demis ministrul Justiţiei şi a numit imediat un interimar care să-i execute ordinele. Îl încurcau procedurile legal-administrative ce trebuiau urmate, aşa cum se face într-un stat de drept.

Are România nevoie de investiţii? Cu siguranţă da. Dar la un plan naţional trebuie să aibă acces orice comunitate locală, indiferent de culoarea politică a primarului. Trebuie să ieşim din logica relaţiilor de cumetrie şi a baronilor locali pentru a construi o societate şi o ţară în care să se regăsească fiecare cetăţean şi în care accesul la sursele publice de investiţii să se facă pe bază de merit şi competenţă, nu pe baza carnetului de partid al primarului.

 

Doamnelor şi domnilor,

În orice guvernare, persoana care ocupă funcţia de prim-ministru e foarte importantă. Această persoană dă tonul guvernării şi de aceea trebuie să fie cineva cu un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupţie sau comportament imoral. Îndeplineşte domnul Florin Cîţu aceste condiţii? Categoric, NU!

Acest om a avut grave probleme cu justiţia din Statele Unite ale Americii. Pentru infracţiunile sale a fost încarcerat. De alte obligaţii, precum restituirea unor sume de bani împrumutate, s-a eschivat.

În România este acuzat că şi-a favorizat familia în cazul unei împroprietăriri cu păduri şi că, odată intrat în posesia acestor păduri, le-a ras.

De când este în funcţia de prim-ministru a acţionat de cele mai multe ori doar în interes personal sau de partid.

Merită România să aibă un prim-ministru precum Florin Cîţu? Merită românii să fie conduşi de un infractor care a fost încarcerat pentru faptele sale? Categoric, NU!

Cum poate un individ cu asemenea profil moral, sau mai bine zis cu un asemenea profil infracţional, să mai fie prim-ministrul acestei ţări?

 

Doamnelor şi domnilor,

Guvernarea nu este despre partide, despre împărţirea ministerelor şi a bugetului, ci este despre oameni. Guvernarea trebuie să răspundă la întrebarea „cum să facem mai bună viaţa locuitorilor acestei ţări?”. Acest lucru nu se poate face fără respectarea principiilor democratice şi ale statului de drept.

Un guvern, orice guvern, care nu poate sau nu vrea să lucreze în interesul tuturor cetăţenilor acestei ţări este un guvern ilegitim, care trebuie demis.

 

Este evident că bunăstarea românilor nu contează pentru Florin Cîţu şi guvernul pe care îl conduce. Ceea ce pare să conteze pentru acesta este doar lupta de putere din PNL. Pentru a se putea dedica competiţiei interne din partid, considerăm că este mai bine să îl degrevăm de responsabilitatea guvernării.

Guvernul condus de Florin Cîţu trebuie demis! România are nevoie de o nouă guvernare, legitimată prin votul Parlamentului şi în a cărui componenţă să nu se regăsească persoane cu un trecut penal.

 

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Fiţi de partea românilor, nu de partea infractorilor, a politrucilor şi a „băieţilor deştepţi”!

Votaţi pentru demiterea guvernului Cîţu!

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO