Eveniment

Tensiunile dintre Uniunea Europeană şi Rusia continuă să crească. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spune că ţara poate rupe relaţiile cu UE: „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei

Autor: Eduard Ivanovici

13.02.2021, 08:49 270

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că ţara este pregătită să rupă relaţiile cu Uniunea Europeană dacă blocul comunitar va impune noi sancţiuni Moscovei, scrie Deutsche Welle.

„Nu vrem să ne izolăm de scena globală, dar suntem pregătiţi să facem acest lucru. Dacă vrei pace, atunci trebuie să te pregăteşti de război”, a adăugat Lavrov.

Dimitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, spune că declaraţiile lui Lavrov au fost scoase din context, de vreme ce Rusia vrea să îşi îmbunătăţească relaţiile cu Bruxellesul, însă intenţionează să fie pregătită pentru cel mai rău scenariu posibil.

În plus, Peskov a blamat canalele de media pentru publicarea unor „titluri senzaţionale” fără context, în ciuda faptului că site-ul Ministerului de Externe a publicat declaraţiile lui Lavrov fără a detalia fondul pe care au fost lansate.

Întrebat dacă încheierea relaţiilor cu EU reprezintă o opţiune de viitor, ministrul a răspuns că Rusia trebuie să fie pregătită pentru a lua o astfel de hotărâre în condiţiile în care va fi lovită cu o serie de mişcări „distructive”.

Uniunea a semnalat faptul că ar putea impune un nou set de sancţiuni asupra Kremlinului după arestarea liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi. Potrivit unor rapoarte citate de DW, UE plănuieşte să aplice o serie de interdicţii de călătorie asupra aliaţilor preşedintelui Vladimir Putin.

Luni, Germania, Polonia şi Suedia au anunţat expulzarea unor diplomaţi din Rusia, ca reacţie la o decizie similară a liderului de la Kremlin.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO