Eveniment

Temperaturi maxime de 36 de grade în Capitală până marţi

Temperaturi maxime de 36 de grade în Capitală până...

Autor: Laura Buciu

18.07.2021, 10:39 36

Vremea se menţine călduroasă, de duminică până marţi, în Bucureşti, temperaturile maxime atingând chiar şi 36 de grade. Indicele de temperatură-umezeală va depăşi pragul critic.

Vremea se va menţine călduroasă, caniculară în timpul după-amiezelor, de duminică până marţi, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va slab şi moderat (rafale de până la 30 - 35 km/h).

În cursul nopţii de luni spre marţi, probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi în creştere.

Temperaturile maxime vor fi de 34 - 36 de grade, iar cele minime de 19 - 22 de grade.

Marţi, între orele 9.00 - 20.00, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar mai ales în a doua parte a zilei vor fi înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, uşor mai scăzută faţă de ziua anterioară, va fi de 31 - 33 de grade, însă disconfortul termic se va menţine ridicat

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO