Eveniment

Tănăsescu: Sigur prindem board-ul FMI din 28 iunie

Tănăsescu spune că misiunea FMI va reveni la Bucureşti pentru evaluări în a doua jumătate a lui iulie

Tănăsescu spune că misiunea FMI va reveni la Bucureşti pentru evaluări în a doua jumătate a lui iulie

21.06.2010, 00:00 20

România va reuşi să "prindă" şedinţa board-ului FMI de pe 28iunie pentru discutarea scrisorii suplimentare de intenţie laacordul stand-by şi a eliberării celei de-a cincea tranşe dinîmprumut, afirmă Mihai Tănăsescu, reprezentantul României laFond.

"Eu sunt convins că vom intra în board pe 28 iunie, pentru că aufost depăşite problemele cu adoptarea măsurilor de austeritate", adeclarat Tănăsescu pentru ZF.

Odată cu eşecul moţiunii de cenzură depuse în Parlamentîmpotriva Guvernului şi schimbarea componenţei CurţiiConstituţionale, Executivul nu mai anticipează vreo piedică încalea aplicării măsurilor de tăiere a salariilor din sectorulbugetar şi a pensiilor. Curtea se va pronunţa oficial pe 24 iunie,însă oficialii FMI nu-şi mai fac griji în această privinţă.

"Măsurile de ajustare fiscală, care constituie acţiuniprealabile eliberării unei noi tranşe în programul cu România,trebuie să fie aprobate de Curtea Constituţională şi desigur noirespectăm această procedură. Nu credem însă că avem vreun motiv deîngrijorare", a declarat săptămâna trecută Caroline Atkinson,director în departamentul de relaţii externe al FMI.

La runda de negocieri din luna mai reprezentanţii Fondului autransmis semnale mai ferme în privinţa necesităţii ca Guvernul săadopte în sfârşit măsuri concrete de reducere a deficituluibugetar, spre deosebire de atitudinea permisivă de anul trecut. Pede altă parte, amplificarea tensiunilor din zona euro şi turbulenţeprecum cele provocate recent de Ungaria reduc riscul ca FMI săadopte o poziţie foarte severă faţă de România şi să dea uneventual mesaj negativ care să-i afecteze credibilitateaexternă.

Dincolo de adoptarea din punct de vedere formal a măsurilor deausteritate, Guvernul nu va putea aduce pe masa FMI şi efecteconcrete ale reformelor mult-amânate, economiile la buget urmând sădevină vizibile de-abia din august.

Mihai Tănăsescu spune că misiunea FMI va reveni la Bucureştipentru noi evaluări în a doua jumătate a lunii iulie. Tot atunci arurma să fie discutat cu Guvernul şi proiectul de rectificare abugetului, la care Finanţele au început deja să lucreze. Ministrulfinanţelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat că este gata să reducădin cheltuielile materiale dacă vor fi necesare măsuri suplimentarepentru corectarea deficitului bugetar.

Conform legii responsabilităţii fiscale, rectificarea bugetarănu poate fi făcută mai devreme de iulie, respectiv în a douajumătate a anului.

Următoarea tranşă de bani de la FMI, de circa 850 mil. euro, vamerge de această dată integral în rezerva valutară administrată deBNR, nu şi la bugetul de stat. Eliberarea tranşei ar putea sprijinileul, afectat în ultima vreme de presiunile de depreciere vizibilela nivel regional.

Cât priveşte finanţarea deficitului bugetar, MinisterulFinanţelor se ţine tare pe poziţii în raport cu băncile care cerdobânzi mai mari. Profitând de rezerva acumulată din tranşeleprecedente de la FMI şi UE şi din emisiunea de eurobonduri, dinultimele patru licitaţii de titluri de stat a atras numai 600 mil.lei, faţă de o valoare programată a emisiunilor de 3,4 mld.lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO