Eveniment

Tanasescu asteapta transa de la FMI

14.04.2003, 00:00 11

Cadoul Romaniei de Pasti de la FMI ar putea fi cea de-a patra transa din imprumutul stand-by, in valoare de circa 75 mil. $. Aceasta cu conditia ca cea de-a treia evaluare a indeplinirii angajamentelor asumate de autoritatile romane, programata pe 25 aprilie, sa se incheie cu o concluzie pozitiva.
Ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, s-a intalnit, sambata, cu directorul Departamentului Europa al FMI, Michael Deppler. "Din discutiile cu acesta a reiesit ca Romania si-a indeplinit in mod exemplar angajamentele fata de FMI si nu sunt probleme in ceea ce priveste aprobarea eliberarii transei a patra. Suntem foarte aproape ca, pentru prima oara in 25 de ani, sa ducem la capat un acord cu FMI", a  declarat ministrul pentru Mediafax.
Acordul stand-by cu FMI a fost semnat in luna octombrie a anului 2001 si are o valoare de 300 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere). Prima transa a fost eliberata la momentul semnarii, iar urmatoarele doua, cumulat, in luna septembrie a anului trecut.
Ministrul Finantelor a mai declarat ca Romania are sanse sa primeasca, in luna decembrie, transa a doua a acordului PSAL II, incheiat cu Banca Mondiala, in valoare de 169,9 de milioane de dolari.
La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Romania a primit prima transa, in valoare de 169,9 milioane de dolari, din cadrul programului PSAL II. Valoarea totala a acordului este de 339,8 milioane dolari.
Totodata, Tanasescu a discutat cu vicepresedintele Bancii Mondiale pentru Europa si Asia Centrala, Johannes Lynn, despre stadiul negocierilor pentru programul de reforma administrativa PAL (Programmatic Adjustement Loan). Negocierile pentru PAL 1 vor incepe in acest an, prima transa din imprumut urmand sa fie eliberata la inceputul anului viitor.
Proiectul, care vizeaza accelerarea cresterii economice si sprijinirea Romaniei in derularea reformelor pentru aderarea la Uniunea Europeana, este prevazut sa se desfasoare pe o durata de trei ani si ar putea avea o valoare maxima de 600 de milioane de dolari. PAL va fi compus din trei imprumuturi, fiecare cu durata de un an si a caror valoare individuala variaza intre 100 si 200 de milioane de dolari, in functie de necesitatile Guvernului.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO