Eveniment

Studiu: De ce afecţiune suferă peste 10 milioane de români

Reţeaua de sănătate Regina Maria lansează un studiu cu privire la efectele psihosomatice ale dorului asupra comunităţilor afectate de migraţie.

Astfel, cele mai frecvente simptome ale dorului, spun specialiştii, sunt scăderea calităţii somnului, pulsul crescut, tensiunea musculară sau stări de anxietate intensă.

„La iniţiativa REGINA MARIA, am demarat un amplu demers de cercetare ce aduce în discuţie simptomatologia dorului, a impactului pe care acesta îl are în viaţa celor de peste hotare şi al comunităţilor rămase în urmă. Am ajuns la concluzia că dorul este o suferinţă cu sens, care apare în urma unei îndepărtări bruşte de lumea trăită a persoanei în cauză, dar care poate distruge sensul celorlalte lucruri din viaţă, conduce uneori la somatizare şi chiar favorizează apariţia sau dezvoltarea unor dureri sau boli. Putem, aşadar, să ne uitam la dor ca la cea mai tăcută afecţiune. E cu atât mai important să înţelegem ce se întâmplă în contextul de acum, în care sănătatea a devenit o preocupare esenţială şi în care relaţiile s-au reconfigurat, uneori în mod radical. Până la urmă, grija pentru sănătate, din toate punctele de vedere, a devenit importantă pentru stabilitatea acestor două lumi - diaspora şi cei lăsaţi în urmă, într-un context din ce în ce mai incert şi precar.” explică Alexandru Dincovici, antropolog şi lector S.N.S.P.A.

De la primele valuri de emigrări şi până în acest moment, peste 5 milioane de români au plecat peste hotare, lasând în urmă cel puţin la fel de multe persoane afectate de dor.

Studiul se bazează pe două metode principale de analiză: cercetarea cantitativă, realizată prin intermediul unui chestionar online, alături de o importantă componentă calitativă, reprezentată prin interviuri cu români ce trăiesc în afară.

Cercetarea cantitativă a constat într-un chestionar online la care au participat 733 de persoane, dintre care peste jumătate au părăsit România de mai bine de 10 ani şi locuiesc la 2.500 de km distanţă de “acasă”. Simptomele asociate dorului, apreciate ca fiind foarte des întâmpinate sunt: gol în stomac (54%), nod în gât (51%), probleme cu somnul (50%), urmate de puls crescut (49%) şi tensiune musculară (48%). În ceea ce priveşte intensitatea dorului şi modul în care acesta este definit de respondenţi, 49% susţin că nu se simt întregi fără persoana sau persoanele dragi.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.