Eveniment

Statul a batut palma cu privatii pentru proiecte energetice de 6 mld. euro in 2008

Statul a batut palma cu privatii pentru proiecte energetice de 6 mld. euro in 2008
24.11.2008, 19:41 17

Semnarea care are loc azi intre Termoelectrica si belgienii de la Electrabel pentru o unitate la centrala de la Borzesti vine in contextul in care in urma cu abia o saptamana cehii de la CEZ bateau palma tot cu Termoelectrica pentru un proiect cu coordonate similare care urmeaza sa fie localizat la Galati.

"Grupul va functiona pe gaze si va avea o capacitate instalata de 400 de MW. Abia dupa finalizarea studiului de fezabilitate se vor sti cu exactitate coordonatele acestui proiect", au declarat surse din piata in legatura cu grupul de la Borzesti.
De obicei, investitia intr-un MW de capacitate in cazul unei centrale pe gaze se ridica la circa 0,8-1 milion de euro, ceea ce va duce investitia de la Borzesti la circa 400 de milioane de euro. Acesta este primul pas concret pe care Electrabel il face pe piata locala, dupa ce compania si-a mai anuntat un plan foarte ambitios care viza constructia unei termocentrale de 1.600 de MW la Constanta.
In cazul investitiei pe care CEZ o va realiza la Galati, in urmatorul an, se va elabora un studiu de fezabilitate si vor fi evaluate activele care vor fi aduse in acest joint-venture de catre Termoelectrica.
Reprezentantii CEZ Romania au declarat ca lucrarile propriu-zise vor dura aproximativ 2-3 ani, structura actionariatului urmand sa fie decisa in urma realizarii unui studiu de fezabilitate.
La jumatatea anului, Termoelectrica a batut palma cu italienii de la Enel si cu germanii de la E.ON pentru o investitie de un miliard de euro intr-un greenfiled de 800 de MW la Braila care va functiona pe huila si a carui perioada de constructie ar putea dura chiar si opt ani.
Dincolo de aceste proiecte pe segmentul termo, statul a facut pasul obligatoriu pentru startul proiectului reactoarelor 3 si 4 de la centrala nucleara de la Cernavoda a ajuns la o intelegere cu cei sase investitori privati, CEZ (Cehia), Enel (Italia), RWE Power (Germania), GDF Suez (Franta), Iberdrola (Spania) si ArcelorMittal Romania. Astfel, statul ia 51% dintr-un proiect de
4 miliarde de euro care va ridica peste 1.400 de MW de capacitate nucleara, in timp ce CEZ, Enel, RWE Power, GDF Suez detin fiecare cate 9,15%, iar Iberdrola si ArcelorMittal au cate 6,2% individual.
Infiintarea companiei de proiect este estimata pentru martie 2009. Dupa finalizarea studiului de fezabilitate, care va dura circa 18 luni, va incepe constructia propriu-zisa a proiectului care va dura circa 6 ani. 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO