Eveniment

Statistică negativă: România se află pe locul 17 în UE la zboruri întârziate şi anuale, după primele 9 luni ale anului

Statistică negativă: România se află pe locul 17 în...

Autor: Alina Botezatu

31.10.2018, 20:00 205

La nivelul Uniunii Europene (UE), la capitolul întârzieri şi anulări de zboruri de pe aeroporturi, România s-au plasat pe poziţia a 17-a, în primele nouă luni ale acestui an, arată o analiză realizată de AirHelp. 

Mai exact, din totalul de 54.200 de zboruri programate în perioada ianuarie-septembrie 2018, în România, 11.430 de curse au înregistrat întârzieri mai mari de 15 minute, în timp ce 300 au fost anulate. Astfel, din totalul zborurilor, o pondere de 21,64% au creat neplăceri pasagerilor.

Deşi clasarea este una pozitivă, spre coada clasamentului negativ, România a urmat trendul european, înregistrând număr record în plan local în ceea ce priveşte întârzierile şi anulările zborurilor. În primul semestru al acestui an, numărul acestora s-a triplat comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Germania se află pe locul întâi în UE la capitolul întârzieri şi anulări ale zborurilor, aproape 29% dintre cele 630.000 de curse ale companiilor aeriene din această ţară s-au confruntat diverse situaţii pe aeroporturile din această ţară. Clasamentul este completat de Marea Britanie, unde au fost anulate sau au întârziat 25,3% dintre cele 692.800 de zboruri, şi Spania, unde au provocat neplăceri 22,5% dintre cele 592.400 de zboruri.

Polonia s-a clasat pe locul 11, 25,4% dintre cele 112.500 de zboruri având probleme, iar Ungaria s-a clasat pe locul 19, raportând situaţii neplăcute la 26,3% dintre cele 32.800 de zboruri.

În plus, Bulgaria s-a clasat pe locul 22, 19,7% dintre cele 24.100 de zboruri fiind anulate sau întârziate, iar Slovacia s-a clasat cel mai bine, la coada clasamentului, 19,4% dintre cele 5.200 de zboruri întâmpinând probleme.

„Anul 2018 a înregistrat un record negativ, fiind anul cu cele mai multe perturbări ale zborurilor la nivel de Europa. Milioane de pasageri s-au confruntat cu întârzieri şi anulări ale curselor companiilor aeriene, în special în două dintre ţările cu cel mai mare trafic aerian, hub-uri pentru întreaga Uniune Europenă, Germania şi Marea Britanie. Grevele, lipsa piloţilor şi condiţiile meteo au contribuit la haosul creat pe aeroporturile de pe continent, creând neplăceri pasagerilor”, spune Paloma Salmeron, expert AirHelp în drepturile pasagerilor.

Expertul AirHelp susţine că situaţia va continua să se agraveze la nivelul Uniunii Europene din cauza Brexit-ului, în 2019, dar şi a creşterii numărului de zboruri din spaţiul european la 12,4 milioane până în 2024, aşa cum se estimează.

„Indiferent de cum vor evolua negocierile dintre UE şi Marea Britanie în privinţa Brexit-ului, noi solicităm companiilor aeriene să coopereze şi să-şi ajute pasageri, atunci când aceştia se confruntă cu zboruri perturbate. Pasagerilor le recomandăm să verifice cât mai curând dacă sunt eligibili pentru compensaţii din partea operatorilor aerieni”, a mai spus Paloma Salmeron.

La nivel global, în primele nouă luni ale anului, opt milioane de pasageri sunt eligibili pentru a primi compensaţii din cauza întârzierilor şi anulărilor zborurilor. În fiecare an acest număr continuă să crească proporţional cu perturbările curselor aeriene la nivel mondial. Numărul restrâns de piloţi şi capacitatea totală a aeroporturilor, coroborat cu creşterea numărului de pasageri, duc la apariţia de noi riscuri în industria aviatică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO