Eveniment

Statele Unite a emis un avertisment de călătorie pentru turişti pentru toată Europa

Statele Unite a emis un avertisment de călătorie pentru...
24.03.2016, 00:18 363

Statele Unite au emis o avertizare de călătorie pentru turişti valabilă pentru toată Europa, la o zi de la atentatul din Bruxelles în care peste 31 de oameni şi-au pierdut viaţa. Conform avertizării, riscul producerii unor noi atentate este în continuare ridicat în întreagă Europă. 

”Grupările teroriste continuă să plănuiască atacuri în Europa, având ca ţintă evenimente sportive, locaţii turistice, restaurante sau transport în comun”, se comunică în avertizarea emisă de Departamentul de Stat din SUA. 

Alături de SUA mai multe ţări au emis avertizări asemănătoare, prin care îşi avertizează cetăţenii de riscul călătoriilor în Europa. Spre exemplu, Australia a ridicat gradul de alertă pentru Belgia de la ”grad ridicat de prudenţă” la ”regândiţi-vă nevoia de a călători”. 

Autorităţile din Belgia au emis alertă teroristă de grad 4, cel mai înalt nivel, iar aeroporturile vor rămâne închise. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO