Eveniment

Soţii Obama îşi vor publica memoriile pentru 60 mil. $

Cărţile soţilor Obama urmează să apară la grupul editorial Penguin Random House

Cărţile soţilor Obama urmează să apară la grupul editorial Penguin Random House

Autor: Mediafax

02.03.2017, 00:00 666

Soţii Barack şi Michelle Obama îşi vor scrie memoriile pentru 60 de milioane de dolari. Suma pentru care soţii Obama au semnat contractele nu a fost făcută publică, dar Financial Times estimează că ar fi vorba de câte 30 de milioane pentru fiecare volum. Cărţile urmează să apară la grupul editorial Penguin Random House, iar contractele fostului preşedinte american şi ale fostei prime doamne sunt unele dintre cele mai mari din istorie.

James Patterson, un autor american de romane poliţiste, a semnat, în 2009, un contract evaluat de mass-media la 150 de milioane de dolari, dar pentru banii aceştia se angaja să predea editurii 17 volume.

Barack Obama a mai publicat două cărţi, tot la Penguin Random House: „Dreams from My Father“ (1995) şi „The Audacity of Hope“ (2006), fiecare vânzându-se în peste 3 milioane de exemplare doar în Statele Unite. În 2010, Barack Obama a publicat şi o carte pentru copii, „Of Thee I Sing, A Letter to My Daughters“, în care aduce un omagiu unor figuri ilustre ale istoriei americane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO