Eveniment

Sorin Pâslaru, ZF: Ruperea cercului subdezvoltării nu se face uşor, ci se plăteşte cu crize financiare, cu instabilitate şi chiar cu falimente. Cine ţine potenţialul economiei sub lacăt

Sorin Pâslaru, ZF: Ruperea cercului subdezvoltării nu...

Autor: Sorin Pâslaru

12.03.2019, 00:06 3490

Puţini au auzit de omul de afaceri nigerian Aliko Dangote, cel mai bogat antreprenor din Africa, însă drumul său din afaceri până la a ajunge să construiască în acest moment în Nigeria una dintre cele mai mari rafinării de petrol din lume, de 15 miliarde de dolari, este reprezentativ pentru parcursul unei economii care refuză să mai fie doar o sursă de materii prime.

Povestea sa, relatată într-una dintre cele mai recente ediţii ale revistei americane Bloomberg Businessweek, arată cum dezvoltarea unei ţări presupune, indiferent cine este implicat - capital privat, de stat sau străin -  trecerea de la statutul de exportator de materie primă la acela de producător: de ciment, de zahăr, de benzină sau de îngrăşăminte chimice.

„Anul următor, vom exporta 2 milioane de tone de îngrăşăminte chimice”, spune Dangote, citat de Bloomberg.

 Pentru aceasta, va fi folosit gazul extras din Delta Nigerului, adus de la 550 de kilometri prin conducte subacvatice.

 Nigeria se află în top 10 producători de ţiţei din lume, dar în lipsa unei capacităţi de rafinare adecvate este nevoită să importe benzină şi motorină. După construcţia rafinăriei lui Dangote, situaţia se va schimba.

Dangote şi-a construit averea începând din anii ‘70, în comerţul cu orez, zahăr şi ciment, iar în 1999 a trecut la producţie. A devenit cel mai mare producător de zahăr din Africa şi al doilea din lume, apoi a investit într-o fabrică gigantică de ciment, iar astăzi construieşte chiar cu cimentul de aici rafinăria de 15 mld. dolari, care va procesa 650.000 barili de ţiţei pe zi, şi fabrica de îngrăşăminte chimice de 2,5 mld. dolari.

Ce legătură are un industriaş african cu România? Are, pentru că acesta este drumul oricărei ţări spre dezvoltare.

Rafinării, petrochimie, fabrici de îngrăşăminte chimice, fabrici de zahăr. Nu poţi altfel. 

La 800 km de Bucureşti, Budapesta a anunţat ca ţintă pentru 2030 atingerea unui PIB de 80% din PIB-ul Austriei. Cu ce mijloace? Prin creşterea productivităţii cu 7% pe an şi majorarea salariilor nete cu cel puţin 5% anual, prin dublarea stocului de credite raportat la PIB (deja la 100% din PIB; România este cu stocul de credite la 47% din PIB şi va mai scădea) şi crearea a 10.000 de noi IMM-uri cu capabilităţi de export. Prin creşterea cheltuielilor cu cercetarea şi dezvoltarea de la 1% la 2% din PIB şi prin plasarea întregii datorii de stat în mâinile investitorilor maghiari.

Toate acestea ar trebui să ducă la o creştere a PIB-ului potenţial la o medie anuală de 4,4%, iar datoria ţării să scadă de la 71% din PIB la 38% din PIB în 2030.

De asemenea, firmele maghiare va trebui să ajungă să investească în străinătate cel puţin la fel de mult cât investesc străinii în Ungaria.

Pe ce se va baza creşterea industriei? Pe noi surse de energie, cum ar fi gazele naturale extrase din România sau prelungirea gazoductului rusesc Turkish Stream în Ungaria.

În Nigeria, Ungaria, Germania sau Norvegia, peste tot în lume guvernele şi mediul de business caută căi de creştere, îşi propun obiective. „Nu putem rămâne în capcana PIB/capita mijlociu”, spun oficialii maghiari, punând aceste planuri pe masă. Cheia dezvoltării este ştiinţa procesării resurselor şi transformarea lor în produse cu valoare adăugată. Trecerea de la exportator de ţiţei la exportator de produse petrochimice, de exemplu. Fie aceste resurse produse agricole, resurse hidrografice care se transformă în energie electrică, gaz metan, petrol sau pur şi simplu creiere în cazul industriei IT.

Nimeni dintre marii producători mondiali de combustibili nu va sta să aplaude gigantica rafinărie din Nigeria a lui Aliko Dangote, din producţia căreia 65% va merge pe piaţa locală.

Nigeria este una dintre ţările cu cea mai rapidă creştere a populaţiei la nivel mondial, astăzi fiind la peste 190 de milioane de persoane, dublă faţă de 1970, iar cererea este imensă.

 Cel mai crunt exemplu al subdezvoltării perpetue este o ţară precum Coasta de Fildeş, care deţine 40% din producţia mondială de cacao, materia primă pentru ciocolată. Dar este supusă de 100 de ani relaţiilor comerciale cu marii traderi internaţionali de cacao, iar producţia de ciocolată este rezervată exclusiv tot ţărilor dezvoltate precum Elveţia, SUA, Germania, Franţa sau Marea Britanie.

Ruperea cercului subdezvoltării nu se face uşor, ci se plăteşte cu crize financiare, cu instabilitate şi chiar cu falimente. Stă mărturie experienţa unor ţări precum Argentina şi a altora din America Latină, care deşi stau pe resurse naturale extraordinare nu sunt în stare să le pună în valoare şi să creeze prosperitate. E vorba de corupţie, de nepricepere, de viziune îngustă, pe termen scurt, de o structură „cimentată” de zeci de ani şi nu în ultimul rând de puterea unei ţări pe scena globală.

Cum poţi însă înscrie interesele actorilor individuali, fie aceştia companii sau persoane fizice, în direcţia dezvoltării economice şi a creşterii valorii adăugate aşa cum au fost exemple în ultimii 50-60 de ani: Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, iar mult mai aproape de noi Polonia sau Cehia?

Unii spun că o economie „în-colonizată” nu se poate dezvolta oricât de mult ar creşte pentru că plusvaloarea va fi tot timpul expatriată.

Când vezi însă cum sunt prădate resursele României -  prin achiziţii publice, prin risipă, prin dezorganizare -  de către toată reţeaua clientelară a guvernării, cum sunt risipite şansele de a crea bunuri publice de calitate pentru că de la cea mai măruntă comună din ţară şi până la cei mai mari şefi de la Casa de Sănătate sau de la Compania de Autostrăzi, toţi nu sunt decât preocupaţi cum să îşi rotunjească propriile conturi, realizezi că adevăraţii colonişti, cei care ţin potenţialul economiei sub lacăt, sunt chiar ei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO