Tiparul campaniei electorale actuale este de aşa natură încât alegătorii reuşesc foarte puţin să-şi spună cu adevărat dorinţele lor către cei care vor prelua funcţiile de reprezentanţi locali.
Aceasta pentru că relaţia între cetăţean şi reprezentantul său din consiliul local sau primărie, fiind intermediată de presă, este perturbată masiv de interviurile publicitare care umplu spaţiul public. Cu mass-media în plină criză ca şi alte sectoare afectate de pandemie, campania electorală înseamnă o gură de oxigen. Totuşi, câştigul individual este o pierdere pentru public. Din păcate, lipsa dezbaterii reale costă.
Exact ca într-un orăşel unde profesorii, doctorii şi inginerii cei mai buni stau departe de politică şi încă din familie se transmite “Nu te băga în mocirlă”, iată că acum a venit rândul la aproape întreaga mass-media să adopte această atitudine şi să lase candidaţii, unii dintre ei actuali primari care ar trebui să dea socoteală, să spună ce vor în advertoriale. Plus că partidele beneficiază în această campanie, conform noii legislaţii de zeci de milioane de euro de la buget. Unde ajungem în acest fel? Păi e suficient să ne uităm pe străzi şi în general în orice zonă publică sau la cei trei S: şcoli, spitale şi şosele.
Ziarul Financiar a iniţiat o rubrică #cevreaudelaprimar însă oamenii dezamăgiţi de tot ceea ce se întâmplă în spaţiul public de ani, nici măcar nu mai încearcă să îşi formuleze vreo dorinţă.
Pe de altă parte, localele din 2020 par mai disputate ca niciodată. La Bucureşti, în afara celor doi protagonişti de la stânga şi de la dreapta, intrarea dinozaurilor pe scenă precum Băsescu şi Tăriceanu arată atât miza politică ulterioară a acestor alegeri, dar şi cât de indispensabil este pentru oricine din politică să fie (sau măcar să fie perceput că este) în joc.
Cum dă Madonna câte un comunicat de presă la trei luni ca să rămână în atenţia publicului, la fel cei doi ţin cu dinţii să apară oricât şi oriunde, numai să nu fie consideraţi dispăruţi, ceea ce în politică şi în showbiz înseamnă sfârşitul.
Şi totuşi ce îi rămâne cetăţeanului de făcut în acest vacarm ideologic? Nu-i rămâne decât să ignore toată această tevatură plătită din bani publici. Probabil va fi un absenteism record.
Cu toată această percepţie, ar trebui clarificat faptul că bugetele locale reprezintă o treime din bugetul consolidat al statului şi că spitalele şi şcolile ţin 100% de primării în ceea ce priveşte clădirile şi echiparea. E acesta un lucru bun mai ales pentru comunităţile care sunt sub 50% din media PIB per capita pe ţară? Ar trebui un program naţional “Spiru Haret 2020” finanţat direct de la Ministerul învăţământului pentru modernizarea şcolilor şi construirea de campusuri şcolare noi?
De ce Compania Naţionala de Investiţii poate face cămine culturale şi nu poate face şcoli şi campusuri şcolare? De ce nu poate face Ministerul Sănătăţii spitale? în această pandemie s-a văzut slăbiciunea modelului în care marile spitale sunt în responsabilitatea consiliilor judeţene, care numesc ce cine vrei şi pe cine nu vrei în consiliile de administraţie.
Ultimii 10-15 ani de guvernare în România au arătat că puterea fără responsabilitate acordată liderilor locali a creat structuri feudale în ţară, iar multe reşedinţe de judeţ sunt într-o stare deplorabilă în faţa altor mari centre economice şi universitare care au decolat. Este suficient să vezi pavajul din faţa magazinului Unirea din Bucureşti, buruienile şi trotuarul spart de pe Faleza Plajei Modern din Constanţa, comparativ cu ce se întâmplă în Oradea sau la Iaşi.
Din acest punct de vedere personal aş vrea un singur lucru de la noul primar de sector sau general al Bucureştiului: să aibă în vedere ca încă din proiect şi la recepţia lucrărilor de reabilitare a trotuarelor şi bordurilor să fie asigurat un plan înclinat complet, atunci când cobori pe şosea şi urci înapoi la trecerile de pietoni. Mai vine un copil cu o tricicletă, un biciclist fără pistă sau o mamă cu un cărucior şi tot timpul trebuie să stea, să se oprească, să ridice şi să coboare trotineta sau căruciorul.
Poate părea un lucru simplu, dar pentru cei care nu stau în Pipera, în cartiere cu barieră, pentru cetăţeanul mediu poate că e important. România a fost şi este condusă de oameni pe care nu îi vezi plimbându-se în centrul oraşului şi atunci nu are cum să îi deranjeze acest peisaj urban neprietenos. Ei cunosc mai bine trotuarele de la Zurich sau Monte Carlo. Nu mai vorbim de spaţii verzi, de parcări de biciclete, de benzi unice pentru autobuze, de mobilier urban sau câte un mini teren de baschet la fiecare cvartal de blocuri. Iar cei trei S- şcoli, spitale şi şosele moderne rămân oricum NASA.
