Eveniment

Sorin Pâslaru, redactorul-şef ZF: Opiniile şi comentariile trec. Faptul că intermedierea financiară scade rămâne

Sorin Pâslaru, redactorul-şef ZF: Opiniile şi...

Autor: Sorin Pâslaru

19.12.2018, 00:06 590

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a transmis ieri o scrisoare către Comisia Economică a Senatului României în care se face referire, indirectă, la o opinie apărută în Ziarul Financiar de vineri, 14 decembrie 2018.

Opinia se intitula „Premieră: BNR afirmă că, prin strategiile lor, marile bănci menţin deliberat România în stare de subdezvoltare financiară“ şi a suscitat vii comentarii în opinia publică.

În scrisoare, se afirmă: „Considerăm, însă, că participarea la discuţii născute din ştiri false, fără nicio legătură cu realitatea, din interpretări personale ale unor analişti ori jurnalişti pot să umbrească scopul principal corect de a lămuri unele situaţii apărute în societate”.

În opinia respectivă se prezenta faptul că Banca Naţională constată, în raportul asupra stabilităţii financiare din decembrie 2018, că, potrivit strategiilor prezentate de cele mai mari opt bănci din economie, gradul de intermediere financiară va scădea în următorii ani.

Deci, prin strategiile lor, cele mai mari bănci din România contribuie la menţinerea economiei într-o fază în care intermedierea financiară este sub 50% din PIB, faţă de o medie de 200% în Uniunea Europeană.

Ce înseamnă că intermedierea financiară este scăzută? Înseamnă că dezvoltarea financiară a unei ţări este scăzută.După cum menţionează Banca Mondială (http://www.worldbank.org/en/publication/gfdr/gfdr-2016/background/financial-development), măsura dezvoltării financiare este chiar gradul de intermediere financiară.

„O măsurare corectă a dezvoltării financiare este crucială pentru a evalua dezvoltarea sectorului financiar şi pentru a înţelege impactul dezvoltării financiare asupra creşterii economice şi a reducerii sărăciei. În practică, este dificil de măsurat dezvoltarea financiară, în condiţiile în care este un concept destul de vast, cu dimensiuni multiple. Lucrările de până acum sunt bazate pe anumiţi indicatori standard. De exemplu, raportul activelor instituţiilor financiare / PIB, raportul pasivelor lichide / PIB sau raportul depozitelor / PIB”, scrie Banca Mondială.

Ce scrie mai exact BNR în raportul său? “În eventualitatea concretizării strategiilor de creditare şi de finanţare prognozate de bănci (pentru următorii doi ani – n.red.), valoarea activului s-ar majora într-un ritm inferior creşterii nominale anuale previzionate pentru PIB. Ca urmare, gradul de intermediere financiară ar continua tendinţa descrescătoare consolidată în următorii ani.“ În plus, este prezentat un grafic (vezi alăturat) unde se evidenţiază faptul că gradul de intermediere financiară ca raport între activele bancare / PIB este în scădere în 2018 faţă de 2017 de la 53,5% la 49,5% şi va continua să scadă în anii următori, 2019 şi 2020, la 47,8% din PIB şi respectiv 46% din PIB.

Deci în doar patru ani ani, 2017 – 2020, gradul de intermediere scade de la 53,5% la 46%. Şi aceasta ca urmare a strategiilor asumate ale băncilor, nu întâmplător, după cum chiar BNR menţionează. Deci Banca Mondială spune clar: dezvoltarea financiară se măsoară prin gradul de intermediere financiară. Şi aşa după cum scrie şi BNR în raport, gradul de intermediere scade, deci dezvoltarea financiară este de fapt subdezvoltare.

Aceasta este realitatea. Din păcate, în loc să avem dezvoltare financiară, avem subdezvoltare financiară. Iar aceasta ca urmare a planurilor băncilor, după cum calculează chiar BNR. Şi de aici titlul opiniei citate.

Dar opiniile şi comentariile trec. Faptul că intermedierea financiară scade rămâne. Şi cauzele sunt de fapt mult mai adânci. Cum poţi să ai intermediere financiară mai mare de 50% într-o ţară în care doar două treimi din populaţie are acces la apă potabilă şi canalizare şi doar o treime la gaz metan?  Nivel de trai, civilizaţie bancară, civilizaţie financiară. Întâi apă la robinet şi o să vină şi cardul. Aceasta este, de fapt, tema grea a dezvoltării. Să acceptăm că suntem unde suntem: adică subdezvoltaţi economic şi financiar. Este primul pas pentru a găsi soluţiile.

La închiderea ediţiei. Taxarea suplimentară a băncilor anunţată ieri seară va înrăutăţi din păcate situaţia.

Extras din raportul de stabilitate financiară al BNR

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO