Eveniment

Sorin Oprescu află astăzi dacă va ieşi din arest

Sorin Oprescu află astăzi dacă va ieşi din arest

Autor: Cătălin Lupăşteanu

25.09.2015, 08:06 197

Tribunalul Bucureşti decide vineri dacă va admite cererea lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar sau cu arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

Tribunalul Bucureşti a judecat, joi, cererea formulată de avocaţii lui Sorin Oprescu de înlocuire a arestului preventiv, măsură luată în 6 septembrie, cu controlul judiciar sau cu arest la domiciliu, în dosarul în care procurorii DNA îl acuză de luare de mită. Însă instanţa a amânat pentru vineri pronunţarea.

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru genul de fapte de care este acuzat Oprescu, măsura arestului preventiv este una severă, care ar trebui aplicată doar în cauzele care vizează fapte de violenţă.

La Arestul Central al Poliţiei Capitalei sunt doi reprezentanţi ai Avocatului Poporului, însoţiţi un medic şi un reprezentant al unei organizaţii non-guvernamentale. Aceştia urmează să stea de vorbă cu Sorin Oprescu şi cu conducerea Arestului Central, pentru a verifica dacă au fost respectate dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii în cazul primarului suspendat al Capitalei.

"Se va discuta cu domnul Oprescu să vedem care este situaţia şi se va face o primă apreciere şi de către medicul care va face parte din componenţa acestei echipe. De asemenea, se va discuta cu conducerea arestului prevenit şi se vor face, fără îndoială, şi verificări în cadrul arestului preventiv", a spus Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

Acesta a afirmat că dacă vor fi constatate neregului în urma vizitei pe care a dispus-o, se va putea face, imediat, o recomandare către conducerea Arestului.

Primarul suspendat al Capitalei, care suferă de diabet, a fost dus, luni 21 septembrie, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 6 septembrie, la Spitalul "Sfântul Ioan", pentru că acuza dureri în piept, suspectându-se un infarct. El a fost supus unor investigaţii medicale, eliminându-se suspiciunea, apoi a fost readus în Arestul Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au solicitat, marţi, comisiei de la Arestul Central al Poliţiei Capitalei să îi permită lui Sorin Oprescu să fie consultat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, de trei dintre medicii săi curanţi, printre care profesor dr. Dragoş Vinereanu şi profesor dr. Leonida Gherasim, pentru probleme cardiace care s-au amplificat în ultima perioadă.

Viorel Mocanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că cererea a fost formulată din cauză că durerile pe care le-a avut Sorin Oprescu atunci când a fost dus din arest la Spitalul "Sfântul Ioan" persistă, iar familia acestuia şi apărarea doresc şi opinia altor medici cu privire la diagnostic. Potrivit avocatului, din investigaţiile care i-au fost făcute în 21 septembrie, la spital, se pare că Sorin Oprescu ar fi făcut un "pseudo-infarct", iar starea medicală ar indica un posibil infarct.

Miercuri, avocatul Viorel Mocanu a declarat că cererea a fost aprobată în regim de urgenţă, dar deşi Sorin Oprescu şi apărarea ar fi dorit să se aprobe un transfer la Spitalul Universitar de Urgenţă, sunt mulţumiţi de avizarea solicitării şi încrezători în serviciile medicale din Spitalul Militar.

Ulterior, Poliţia Capitalei a anunţat că Sorin Oprescu va fi consultat în cabinetul medical din Arestul Central, de medicul specialist pe care primarul suspendat al Capitalei îl doreşte, iar acesta va decide asupra tratamentului.

Avocatul Viorel Mocanu a spus că joi dimineaţă a primit informaţia potrivit căreia medicii curanţi ai lui Sorin Oprescu, menţionaţi în cererea apărării de a-l supune unor investigaţii pentru probleme cardiace, au arătat că ei nu se vor prezenta la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru controlul medical.

Potrivit avocatului, medicii au spus că ei nu pot să vină "în vizită de curtoazie" la Arestul Central. Mocanu a precizat că, în opinia sa, probabil că medicii ar dori ca Sorin Oprescu să fie dus la un spital sau la un cabinet al acestora, unde există aparatura necesară pentru investigaţii medicale de specialiate.

Viorel Mocanu a mai spus că spitalul unde lucrează cei doi medici curanţi ai lui Oprescu ar fi răspuns joi dimineaţă unei adrese transmise de şeful Arestului Central al Poliţiei Capitalei, prin care solicita prezenţa acestora la unitatea de arest, iar atunci când el i-a sunat pe cardiologi să-i întrebe când vor să îi ducă la Oprescu, aceştia i-ar fi spus că şi apărarea îşi bate joc de ei.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi judecată în 14 septembrie la Curtea de Apel Bucureşti, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Magistratul a menţinut decizia din 6 septembrie a Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO