Eveniment

Sorin Frunzăverde, fost ministru, a murit la Spitalul Judeţean din Reşiţa. Omul politic avea 59 de ani

Sorin Frunzăverde, fost ministru, a murit la Spitalul...

Autor: Carmen Dumitrescu

03.11.2019, 00:00 375

Fostul ministru şi preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin, Sorin Frunzăverde, a murit în această dimineaţă la Spitalul Judeţean din Reşiţa. Acesta suferea de o perioadă lungă de timp de o boală grea, care l-a şi determinat să părăsească mediul politic. 

Sorin Frunzăverde a fost membru fondator al FSN, preşedinte al Camerei de Comerţ din Reşiţa, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi deputat. Ulterior, a ocupat funcţii de ministru în diferite guverne, ocupându-se de mediu şi turism, dar şi de apărare. În momentul ruperii USL, acesta a fost nominalizat pentru ocuparea portofoliului de la Interne.

Sorin Frunzăverde a fost cadru didactic la Universitatea „Eftimie Mugu” din Reşiţa.

Mandatul său de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin a încetat în anul 2015, înainte de termen, după ce a fost cercetat şi condamnat cu suspendare de către procurorii DNA într-un dosar de corupţie.

Sorin Frunzăverde avea 59 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO