Eveniment

Situaţie neobişnuită: Cal găsit în bucătăria unei garsoniere de la etajul 4 al unui bloc din Satu Mare

Situaţie neobişnuită: Cal găsit în bucătăria unei...

Autor: Vasile Magradean

20.06.2019, 13:19 1189

Un cal a fost găsit în bucătăria unei garsoniere de la etajul 4 al unui bloc din Satu Mare. Poliţiştii locali se aflau în zonă sesizaţi de vecini, care erau deranjaţi de o petrecere.

Directorul adjunct al Poliţiei Locale Satu Mare, Sergiu Blaga, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii locali au fost chemaţi, în noaptea de miercuri spre joi, să intervină la o casă de unde se auzea muzică la volum maxim şi deranja vecinii.

Cei care i-au sesizat pe poliţiştii locali au spus că în zonă este şi un cal.

Când a ajuns la casa respectivă, echipajul nu a mai găsit calul, iar vecinii au spus că animalul a fost dus într-un bloc.

Ulterior, calul a fost găsit în bucătăria unei garsoniere de la etajul 4 în blocului din faţa casei.

„Calul a urcat pe scări. Proprietarul, Lucian D., a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei pentru tulburarea liniştii locatarilor, iar calul a fost dus la o rudă a bărbatului dintr-un sat din apropierea oraşului Satu Mare. Proprietarul ar fi vrut să facă animalul cadou cumnatului său”, a spus Blaga.

Potrivit acestuia, a fost vorba despre primul astfel de caz cu un cal găsit într-un apartament de bloc din Satu Mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO