Eveniment

Situaţie dramatică: Doar 5 paturi ATI mai sunt libere în România

Situaţie dramatică: Doar 5 paturi ATI mai sunt libere...

Autor: Gabriel Pecheanu

29.09.2021, 14:05 56

Autorităţile anunţă, miercuri, că în spitalele din România sunt doar cinci paturi libere în secţiile ATI COVID.  Trei paturi libere sunt la Bucureşti, unul în Galaţi şi unul în Vrancea.

Potrivit DSU, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1374 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1320 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

În Bucureşti sunt avizate de DSP 282 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional sunt libere cinci paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti sunt trei paturi libere la acest moment, precizează reprezentanţii DSU.

În paralel, se lucrează pentru asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Paturile neocupate sunt la spitale din Bucureşti - 3, Galaţi - 1 şi Vrancea - 1.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO