Eveniment

Sezonul de vară din acest an are potenţialul de a fi mai bun pentru litoral faţă de cel din 2019. Agenţia de turism Litoralulromânesc.ro a înregistrat o creştere a cererii de 50% în luna mai faţă de aceeaşi lună din 2019

Sezonul de vară din acest an are potenţialul de a fi...

Autor: Miruna Diaconu

02.06.2021, 10:00 134

Sezonul de vară din acest an ar putea fi mai bun pentru litoralul românesc faţă de cel din anul 2019, cel mai bun an pentru turismul local. Cererea de rezervare a vacanţelor pe litoral a crescut semnificativ odată cu anunţul autorităţilor de relaxare a măsurilor de restricţie.

Agenţia de turism Litoralulromânesc.ro, controlată de compania Creative Eye din Constanţa, a înregistrat o creştere a cererii de 50% în luna mai a acestui an faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

„În momentul de faţă cererea este foarte mare, luna mai a fost peste nivelul lunii mai din 2019, cam cu 50%. Există o cerere foarte mare, se face o rezervare la mai puţin de un minut, era într-un fel de aşteptat, dar a explodat mult. Tendinţa de creştere a început imediat după sărbătorile pascale, dar a fost accentuată după relaxarea măsurilor şi anunţurilor că vor mai exista etape de relaxare, pe fondul faptului că din cauza pandemiei există în continuare incertitudine pe multe destinaţii, oamenii vor să îşi facă rezervare decât să se găsească în situaţia să nu mai găsească locuri“, spune Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO