Eveniment

Seres deschide conductele pentru investitorii privati

05.06.2006, 00:00 18

Autoritatile au in plan o majorare a productiei de gaze a Romgaz Medias, companie de stat, pentru a contracara presiunea venita din partea importurilor de gaze din Rusia.

In plus, ministrul economiei si comertului, Codrut Seres, afirma ca se pregateste deschiderea sistemului de conducte de transport al titeiului si gazelor, pana acum aflat sub controlul integral al statului, catre investitorii privati.

"Exista un declin al resurselor pe care le exploatam, de aceea avem acest program pentru descoperirea de noi zacaminte. Lucrarile de prospectiune indica o cantitate de circa doua miliarde de metri cubi si urmeaza sa fie instalate sondele", a declarat ieri ministrul.

Romgaz este unul dintre cei doi mari producatori de gaze din Romania, alaturi de Petrom, companie care face parte din grupul austriac OMV.

Productia de gaze a Romaniei asigura peste 60% din consumul intern de profil, de circa 17-18 miliarde de metri cubi pe an, restul fiind acoperit din livrari ale Gazprom din Rusia.

Ministrul economiei a mai declarat ca, tot in acest an, Romgaz va extinde capacitatea de inmagazinare a gazelor, de la 3,1 miliarde la 3,5 miliarde de metri cubi.

"Principalele investitii sunt cele de la depozitele din Balaceanca (Ilfov), Urziceni (Ialomita), Bilciuresti (Dambovita), Cetatea de Balta (Mures) si Ghercesti (Olt)", a precizat Seres.

Totalul investitiilor programate de Romgaz pentru acest an este de 827 de milioane de lei, cu 23% mai mari fata de cele din 2005.

Pe de alta parte, Ministerul Economiei a finalizat un proiect de hotarare de guvern pentru realizarea gazoductului strategic Arad- Szeged, care a intrat in circuitul de avizare interministeriala.

Gazoductul Arad-Szeged este prima conducta care va realiza conexiunea intre Romania si Europa de Vest, permitand importul de gaze naturale din zona Marii Nordului, ca o a doua sursa de aprovizionare.

Conducta va avea o lungime totala de 65 de kilometri pe teritoriul Romaniei si de 40 de kilometri pe teritoriul Ungariei.

La constructia ei participa Transgaz, care va asigura 21 de milioane de euro pentru finantarea lucrarilor pe sectiunea din Romania, si compania ungara MOL.

Potrivit ministrului, proiectul ar urma sa fie finalizat in circa doi ani, insa partea ungara nu a inceput inca lucrarile de constructie. "Proiectarea conductei a fost finalizata. Transgaz a realizat deja 37 de kilometri din lungimea aferenta spatiului romanesc, iar pentru a incepe si MOL, in Ungaria, trebuie facuta rezervare de capacitate, autoritatile ungare dorind sa se asigure ca gazul care va tranzita tara va fi cumparat", afirmat Seres.

Ministerul de resort a finalizat, de asemenea, un proiect de act normativ care va permite accesul investitorilor privati la sistemul national de conducte pentru transportul gazelor si titeiului, in conformitate cu acquisul comunitar in domeniu.

"Actul normativ va fi pus in circuitul de avizare in cel mult o saptamana", afirma Codrut Seres.

Prin modificarile care vor fi aduse, proprietatea privata asupra acestor investitii va fi recunoscuta, iar investitorii vor deveni operatori de transport privati.

"Scopul acestor modificari este de a atrage mai multi investitori privati. Acum investitiile sunt facute strict de catre stat, iar veniturile sunt limitate, tinand cont ca exista o cerere din ce in ce mai mare pentru extinderea sistemului de conducte", a mai spus ministrul economiei si comertului.



Romaero si Avioane Craiova, la privatizare

MEC va publica la jumatatea lunii anunturile pentru privatizarea Romaero Baneasa si Avioane Craiova, companii din industria de aparare, a declarat ieri Seres. Statul va vinde in intregime pachetele detinute la cele doua companii, respectiv 72,9% din titluri la Romaero si 80,9% la Avioane Craiova. Pentru Romaero Baneasa au fost primite mai multe scrisori de interes, cele mai importante companii aflate pe lista fiind Saab (Suedia) si Israel Aircraft Industries.



Grivco vinde catre Electrica energie de la Rovinari

Grivco cumpara energie de la Rovinari, cu 119 lei/MWh, peste pretul reglementat de la acest complex, si vinde catre Electrica, din decembrie 2005, pentru acoperirea varfului de consum al acestei companii, a declarat Codrut Seres. El a mentionat ca pretul mediu de vanzare in banda (pentru cantitati constante de energie - n.r.) este de circa 120-130 de lei/Mwh, iar pretul cu care Grivco vinde ca varf catre Electrica este de 129 de lei/MWh. El a mai aratat ca doar o mica parte din energia furnizata este de la Rovinari, livrarile provenind in principal din import, din Bulgaria. PSD a acuzat firma Grivco - la care este actionar liderul conservator Dan Voiculescu, ca ar fi cumparat energie electrica de la stat pentru a o revinde la preturi cu mult mai mari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO