Eveniment

Şeful INS promite o rafinare mai bună a datelor pentru PIB

Tudorel Andrei. Foto Victor Ciupuliga

Tudorel Andrei. Foto Victor Ciupuliga

Autor: Claudia Medrega

14.03.2013, 00:07 467

Preşedintele Institutului de Statistică, Tudorel Andrei, a încercat ieri să explice dilema revizuirii în scădere a Produsului Intern Brut pentru anul 2011, cu aproximativ 20 mld. lei, invocând ponderea mare, imposibil de anticipat, a consumului intermediar în valoarea producţiei.

Şeful INS a arătat că ajustarea PIB din 2011 nu a fost niciun joc al unor tehnicieni sau rezultatul unor intervenţii din afara  sistemului şi a promis un plan de măsuri pentru o rafinare mult mai bună a datelor astfel încât să nu mai existe aceste discrepanţe mari între cele trei variante de calcul al PIB.

Consumul intermediar a avut în 2011 o pondere în valoarea producţiei ca în urmă cu 15 ani. Ajustarea PIB a fost determinată, în principal, de creşterea ponderii consumului intermediar în producţie de la 61,3% (pondere estimată pentru anul 2010 şi utilizată la varianta provizorie 2011) la 64,6%, care nu a putut să fie anticipată din lipsa informaţiilor privind consumurile intermediare.

Tudorel Andrei a preluat conducerea INS în luna ianuarie după demiterea lui Vergil Voineagu în urma ajustării datelor privind PIB-ul din 2011.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO