Eveniment

Şeful INS: Numărul de locuitori a scăzut cu 13% faţă de 1990, când populaţia stabilă aproape că se confunda cu populaţia legală

“În 1990, populaţia stabilă se confunda aproape cu populaţia legală şi era de 23,2 milioane de persoane, iar în 2011 populaţia stabilă a ajuns la 20,1 miliaone de persoane. Comparând, observăm o scădere de 13%, adică de peste trei milioane de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere, în medie, cu 150.000 de persoane în fiecare an. Principalii factori care au determinat scăderea populaţiei au fost sporul natural negativ (cu o pondere de 22,5%) şi migraţia externă (77,5%)”, a explicat Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, în cadrul conferinţei organizate astăzi cu ocazia publicării rezultatelor definitive ale recensământului din octombrie 2011.

Prin comparaţie cu datele din 2002 – anul în care a avut loc recensământul anterior – scăderea populaţiei este cu 1,559 milioane de persoane, indicând o scădere de 7,2% a populaţiei stabile, mai spune şeful INS.

“Scăderea medie anuală a populaţiei a fost de 0,8% din 2002 până în 2011 (faţă de o scădere annuală de 0,7% în perioada 1990 -2002 – n.red.), ca urmare a sporului natural negative (cu o contribuţie de 24,8%) şi a migraţiei externe (75,2%)”, a mai spus preşedintele INS.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.