Eveniment

Se reiau decontările pentru POS CCE

Autor: Mediafax

15.10.2012, 19:18 73

Plăţile pentru proiectele derulate prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), cofinanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională, au fost deblocate luni, 15 octombrie, după mai mult de trei luni de întrerupere. "Începând cu luni, 15 octombrie, se reia decontarea sumelor către beneficiarii programului, valoarea toatală a plăţilor din perioada următoare ridicându-se la 133 milioane de lei (peste 29 milioane de euro)", a anunţat Ministerul Economiei.

Comisia Europeană a oprit, în 1 iulie, fondurile puse la dispoziţia României pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport, competitivitate şi resurse umane din cauza unor neregularităţi identificate în zona achiziţiilor publice. În comunicat se arată că în ultimele cinci luni Autoritatea de management pentru POS CEE a semnat 1.725 de contracte de finanţare.

Programul Operaţional Sectorial este un document negociat cu Uniunea Europeană prin care se urmăreşte încurajarea creşterii productivităţii companiilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de competitorii din blocul comunitar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO