Caută doar în titlu
Eveniment

Schimbări în piaţa muncii: Ministerul Muncii a modificat modelul contractului de muncă. Angajaţii sunt obligaţi să informeze salariatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat

Ministerul Muncii a modificat modelul cadru al contractului individual de muncă şi a introdus o nouă obligaţie care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a precizat, pe Facebook, că orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii şi este extrem de important să se informeze şi să opteze în cunoştinţă de cauză pentru un fond privat care să îi administreze aceşti bani, economisiţi de-a lungul carierei, pentru a-şi suplimenta veniturile în momentul pensionării.

„Prin urmare, am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă şi am introdus o nouă obligaţie care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat. Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare şi de conştientizare a angajaţilor că au această opţiune, astfel încât să poată să-şi decidă singuri viitorul, alegând conştient în loc să fie repartizaţi aleatoriu de către sistem”, scrie ministrul.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.