Eveniment

Scania acuza Comisia Europeana

01.07.2003, 00:00 12

Producatorul suedez de autocamioane Scania a dat in judecata Comisia Europeana, acuzand-o ca descurajeaza competitia din sectorul de profil prin faptul ca sprijina rivalul autohton Volvo sa isi mentina controlul asupra sa, relateaza Reuters.#leadend# "Contestam decizia autoritatilor de la Bruxelles, prin care Scania a devenit prizonierul companiei Volvo", a declarat Spyros Pappas, avocatul companiei suedeze. Volvo, al doilea producator de autocamioane din lume, a incercat sa fuzioneze cu Scania la sfarsitul anului 1999, dar acordul a fost blocat de autoritatile europene antitrust, un an mai tarziu. In prezent, Volvo controleaza 45% din actiunile Scania, pe care ar trebui sa le vanda, potrivit deciziei Comisiei Europene, pana in luna aprilie 2004. Conducerea Volvo negociaza cu autoritatile de la Bruxelles, incercand sa obtina amanarea acestui termen cu un an. "Vrem sa ne asiguram ca aceasta conjunctura nefericita va fi solutionata cat mai repede posibil si in mod corect. Faptul ca unul dintre principalii nostrii competitori este si cel mai mare actionar al nostru dauneaza regimului concurentei si ingreuneaza activitatea Scania. Prin decizia de a da in judecata Comisia Europeana am incercat sa prevenim prelungirea ragazului de care dispune Volvo", a declarat directorul executiv adjunct al Scania, Kaj Lindgren, citat de cotidianul suedez Dagens Industri. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO