Eveniment

SANITAS către Cioloş: Situaţia din sistemul de Sănătate, o problemă de siguranţă naţională

SANITAS către Cioloş: Situaţia din sistemul de...

Autor: Ioana Nicolescu

11.05.2016, 10:54 358

Federaţia sindicală SANITAS a atras atenţia, în cadrul unei întâlniri, premierului României, Dacian Cioloş, că „situaţia actuală în care se află sistemul sanitar românesc reprezintă o problemă de siguranţă naţională şi trebuie tratată cu maximă seriozitate”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

„Marţi, 10 mai 2016, după pichetarea Ministerului Finanţelor Publice, la Ministerul Sănătăţii a avut loc o întâlnire între prim-vicepreşedintele Federaţiei SANITAS din România, dl Marius Sepi şi prim-ministrul României, dl Dacian Cioloş, în prezent şi ministru interimar al sănătăţii. În cadrul acestei întâlniri au fost înaintate prim-ministrului revendicările SANITAS şi au fost discutate problemele cu care se confruntă sistemul sanitar românesc. Reprezentantul SANITAS a atras atenţia prim-ministrului că Sănătatea este o prioritate naţională şi trebuie tratată ca atare, iar situaţia actuală în care se află sistemul sanitar reprezintă o problemă de siguranţă naţională şi trebuie tratată cu maximă seriozitate”, se arată în comunicat.

Mai departe, SANITAS anunţă că pichetările pentru această săptămână vor continua până la adoptarea unor soluţii care să rezolve revendicările Federaţiei.

„În continuare, solicităm Guvernului României să găsească de urgenţă soluţii sustenabile privind revendicările SANITAS, în caz contrar, lipsa de răspuns va fi amendată cu greva generală”, se mai arată în sursa citată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO