LIVE: VIDEOCONFERINŢA ZF - ECONOMIA VERDE. Provocările transportului verde. Cum vom putea transporta mărfurile şi oamenii cu emisii de carbon zero?
Eveniment

Rombat Bistriţa în colaborare cu Prime Motors Industry din Bucureşti au dezvoltat o versiune electrică a Daciei Logan

Producătorul de acumulatori auto Rombat din Bistriţa, controlat de grupul sud-african Metair, în colaborare cu compania Prime Motors Industry din Bucureşti, specializată în producţia de baterii lithium-ion, au dezvoltat versiunea electrică a Daciei Logan, fiind unul dintre primii paşi pe care Rombat îi face în domeniul bateriilor pentru vehicule electrice şi stocarea energiei, se arată într-un comunicat de presă al companiei bistriţene. Grupul Renault nu a anunţat că ar avea în plan lansarea unei Dacii electrice în 2018 sau în următorii ani.

’’Este un pas important pentru marca Rombat atât în dezvoltarea de noi baterii pentru vehiculele electrice, cât şi în domeniul de stocare a energiei, ceea ce asigură un viitor important pentru companie’’, a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat.

Compania Rombat a preluat luna trecută 35% din acţiunile companiei Prime Motors Industry SRL Bucureşti, producător de baterii lithium-ion şi vehicule electrice. În urmă cu doi ani, Prime Motors Industry a prezentat o versiune de Logan electric cu o autonomie de până la 500 de km, echipat cu o baterie de 45kWh. Pe lângă aceasta, mai exista o variantă de 11kWh ce asigură o autonomie de 125 de km, dar şi o versiune de 22kWh. Compania Rombat nu a precizat în prezent cu ce tipuri de baterii vor fi echipate Loganele electrice. Compania Prime Motors Industry a fost înfiinţată în anul 2016 la Bucureşti, cu principal domeniu de activitate fabricarea de acumulatori şi baterii, şi a încheiat anul trecut cu afaceri de 280.521 de lei (61.000 de euro), potrivit mfinanţe.ro.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.