Eveniment

Romavia, compania care a asigurat timp de 20 de ani zborurile demnitarilor, a fost trimisă în faliment după ce a rămas fără avioane

Falimentul prinde compania fără flotă (formată cândva din două avioane BAe -146/200 şi un Boeing 707-3k1c, supranumit Air Force One al României), dar şi fără certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian. Foto: Luc Verkuringen

Falimentul prinde compania fără flotă (formată cândva din două avioane BAe -146/200 şi un Boeing 707-3k1c, supranumit Air Force One al României), dar şi fără certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian. Foto: Luc Verkuringen

Autor: Mirabela Tiron

26.08.2014, 00:04 682

Compania Romavia, aflată în coordonarea Ministerului Apărării, care a asigurat timp de aproape 20 de ani deplasările demnitarilor români cu avionul, a intrat în faliment la propria cerere, potrivit hotărârii publicate de Tribunalul Ilfov.

Nici oficialii Romavia şi nici cei de la Ministerul Apărării nu au răspuns solicitării ZF până la închiderea ediţiei print de a comenta această situaţie.

Falimentul prinde compania fără flotă (formată cândva din două avioane BAe -146/200 şi un Boeing 707-3k1c, supranumit Air Force One al României), dar şi fără certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian.

„Admite cererea debitoarei Compania Română de Aviaţie Romavia privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. (...) Ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar“, se arată în decizia publicată pe site-ul Tribunalului Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO