Eveniment

Românul fuge de carnea de oaie, deşi România este al treilea cel mai mare crescător de ovine din Uniunea Europeană, după Marea Britanie şi Spania

Românul fuge de carnea de oaie, deşi România este al...

Autor: Roana Rotaru

25.10.2017, 00:07 3455

România ocupă locul trei în to­pul celor mai mari crescă­tori de ovine din UE cu un efectiv de circa 9,8 milioane de ovine în 2016, potrivit Eu­ros­tat, însă businessul cu oi se bazează pre­do­minant pe export pentru că românii nu sunt obişnuiţi să consume regulat carne de oaie. 

Deşi în România creşterea ovinelor este o activitate tradiţională, românii consumă doar 2,2 kg de carne de ovine şi caprine pe an, faţă de 31,3 kg de carne de porc pe an sau 23 kg carne de pasăre, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Carnea de oaie este mai fină şi are mai puţin colesterol decât carnea de porc. Românii sunt învăţati cu carnea de porc, animale care sunt crescute în ferme cu concentrate, cu chimicale. La om în curte, un porc se îngraşă într-un an. În complexul de creştere a porcinelor, în maximum patru luni porcul e gata de tăiat. Tot ceea ce consumă oaia, în schimb, este ecologic, de la iarbă la muguri”, a declarat pentru ZF Liviu Boldan, un cioban cu 4.000 de oi din Satu Mare.

Pentru a determina consumatorii  români să manifeste mai mult interes pentru carnea de oaie şi preparatele din carne de oaie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) urmează să lanseze pe 26 octombrie campania „Alege oaia!” care  se va desfăşura la nivel naţional pe o durată de trei luni. 

„Până acum nu au mai fost campanii de promovare a consumului de carne de oaie. Eu vând la export. Dacă aş ţine oile pentru consumul din România, aş muri de foame”, a spus Liviu Boldan.

Caravana „Alege oaia“ va fi prezentă cadrul târgului INDAGRA 2017 din Capitală, unde oierii vor aduce mai multe rase de oi pentru a le prezenta publicului şi vor oferi spre degustare tocăniţă şi pastramă, pentru a convinge cât mai mulţi vizitatori să încerce preparatele din carne de oaie. 

După Indagra, carvana „Alege oaia“  va ajunge în Piaţa Obor din Bucureşti între 4 şi 5 noiembrie şi în cadrul Târgului de Turism al României între 18 şi 19 noiembrie. Programul ulterior al caravanei va putea fi găsit pe pagina de promovare a campaniei.

În preajma sărbătorilor pascale, ciobanii români vând carne de miel în ţară cât nu vând în întreg anul, potrivit datelor din piaţă. În restul anului, businessul cu oi se concentrează în mare parte pe export, unde ciobanii vând animale vii în mare parte în ţările arabe, în ţări precum Iordania, Libia, Israel şi Liban.

Anul trecut România a vândut la export animale vii din specia ovine şi caprine de aproape 172 mil. euro, în timp ce exportul de carne de oaie şi capră a fost de doar 23 mil. euro, de 7 ori mai mic decât valoarea exportului de carne, potrivit datelor INS. Ciobanii români îşi vând oile şi de trei ori mai ieftin decât ar putea obţine dacă ar vinde carne de oaie şi nu animale vii. 

Creşterea ovinelor şi caprinelor este un sector în care în 2016 activau 395 de companii cu o cifră de afaceri cumulată de circa 390 mil. lei (86 mil. euro), potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Faţă de anul 2015, valoarea sectorului de creştere a ovinelor şi caprinelor a crescut cu 57,4 mil. lei (12,7 mil. euro), potrivit sursei citate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO