Eveniment

România nu mai apare în cataloagele tipărite de TUI

România nu mai apare în cataloagele tipărite de TUI

Foto Octav Ganea

Autor: Liviu Iancu

13.11.2012, 00:02 91

România nu mai apare în această toamnă în cataloagele tipărite de TUI, iar acesta este un semnal negativ, a declarat luni într-o conferinţă Corina Martin, preşedintele ANAT, care a arătat că negocierile au fost purtate exclusiv între operatorul german şi Ministerul Turismului.

"Reprezentanţii TUI ne-au anunţat că România nu mai apare în cataloagele TUI, dar apare în mediul online. Apare în produsele online scoase la vânzare de TUI. Nu mai este în catalogul tipărit, printat. Sigur că nu este bine, aici sunt discuţii în care intervine MDRT", a spus Martin.

În anul 2009 MDRT a semnat un contract cu TUI pentru ca turoperatorul să revină din 2010 în România. Din 2006 grupul german a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele sale de promovare staţiunile româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO