Caută doar în titlu
Eveniment

România a înregistrat în T1/2021 un deficit de cont curent de 2,5 mld. euro, mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, pe segmentul veniturilor primare şi cel al veniturilor secundare excedentele s-au redus cu 490 milioane euro, la 490 milioane euro, respectiv cu 266 milioane euro, la 67 milioane euro

Deficitele gemene rămân cel mai mare duşman al economiei României. Deficitul comercial creşte puternic, cu un plus de 20% în T1/2021faţă de T1/2020 – la peste 5 miliarde de euro. Va depăşi, în acest an, foarte probabil, 20 de miliarde de euro, adică spre 10% din PIB-ul ţării din 2020. Deficitul bugetar rămâne ridicat, undeva la 7-8% din PIB în acest an. Aşa că deficitul de cont curent al balanţei de plăţi va fi de cel puţin 5% din PIB în acest an, întrucât exportul de servicii, pe excedent, mai atenuează deficitul de cont curent.

Odată cu calmarea pandemiei oamenii au început să consume din nou şi, cum economia locală nu face faţă consumului în creştere, nevoile de consum vin din import, ceea ce majorează deficitul comercial (plus 20%, în T1/2021, an/an) care, la rându-i, apasă pe deficitul de cont curent, cu implicaţii asupra cursului de schimb.

Potrivit datelor BNR, România a înregistrat în primele trei luni ale anului un deficit de cont curent de 2,54 miliarde euro, faţă de 990 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020, arată datele BNR.

În structura acestuia, schimburile internaţionale de bunuri rămân sectorul cu cel mai mare deficit, de 5,3 miliarde euro, cu 891 mil. euro peste nivelul din martie 2020.

La finele lunii februarie, deficitul era de 1,6 miliarde euro, ceea ce înseamnă că martie a adus o majorare a acestuia cu încă 940 milioane euro.

Balanţa serviciilor a încheiat primele trei luni din 2021, cu un excedent de 2,2 miliarde euro, mai mare cu 88 milioane euro.  

Dintre acestea, transportul a avut un excedent de 1,05 miliarde euro, în uşoară creştere faţă de anul trecut, iar turismul şi-a redus deficitul la 380 milioane euro, de la 619 milioane euro în martie 2020.

În schimb, pe segmentul veniturilor primare şi cel al veniturilor secundare excedentele s-au redus cu 490 milioane euro, la 490 milioane euro, respectiv cu 266 milioane euro, la 67 milioane euro.

În acelaşi timp, investiţiile străine directe au însumat 1,53 miliarde euro (comparativ cu un minus de 399 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au fost 1,37 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 164 milioane euro.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.