Eveniment

România ar putea beneficia de împrumuturi de câteva miliarde de euro de la UE pentru a depăşi criza: În numai o lună, un milion de persoane au intrat în şomaj

România ar putea beneficia de împrumuturi de câteva...

Autor: Răzvan Botea

02.04.2020, 08:30 65

Şomajul în România creşte vertiginos şi deja, în doar o lună, un milion de persoane (20% din totalul contractelor de muncă de la nivelul naţional, la finalul lui 2019) au fost afectate – 860.000 de persoane sunt în şomaj tehnic şi 173.000 au fost disponibilizate.

Comisia Europeană a lansat un program de 100 mld. euro pentru împrumuturi acordate statelor membre aflate în dificultate, în scopul menţinerii veniturilor lucrătorilor (şomaj tehnic sau altă formă de ajutor) şi în sprijinul întreprinderilor.

Cum deficitul bugetar al României ar putea atinge în acest an 10% din PIB, nevoia de împrumuturi cu dobânzi avantajoase devine vitală pentru buget. Cu 20 de milioane de locuitori, România are o pondere de 4% în totalul populaţiei Uninii. Şoma­jul în ţară creşte vertiginos şi deja, în doar o lună, un milion de persoane (20% din totalul contractelor de muncă de la nivelul na­ţional, la finalul lui 2019) au fost afectate – 860.000 de persoane sunt în şomaj tehnic şi 173.000 au fost disponibilizate.

„Numai răspunsurile cele mai puternice ne vor permite să facem faţă acestei crize provocate de coronavirus. Trebuie să ne folosim de toate mijloa­cele de care dis­punem. Fiecare euro dis­ponibil în bugetul UE va fi redirec­ţionat către depăşirea crizei, fiecare regulă va fi relaxată pentru a permite finanţării să circule rapid şi eficace. Prin intermediul noului instrument de solidaritate vom mobiliza 100 de miliarde de euro pentru a menţine locurile de muncă şi funcţionarea întreprinderilor. Prin acest instrument ne unim forţele cu statele membre pentru a salva vieţi omeneşti şi pentru a proteja mijloacele de subzistenţă. Aşa arată solidaritatea europeană”, a declarat preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

De asemenea, Executivul Uniunii Europene a propus alocarea tuturor fondurilor structurale către măsuri de răspuns la criza COVID-19.

„De acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii şi pescarii, precum şi persoanele cel mai defavorizate. Toate aceste măsuri se bazează pe bugetul actual al UE şi vor valorifica la maximum fiecare euro disponibil. Acestea demonstrează necesitatea ca UE să dispună de un buget pe termen lung solid şi flexibil.“

 Comisia va lua măsuri pentru a se asigura că UE se poate baza pe un astfel de buget solid care să îi permită să iasă din criză şi să facă progrese pe calea redresării”, transmit reprezentanţii Uniunii Europene.

România deja a instituit măsura şomajului tehnic pentru angajaţii afectaţi de criza coronavirusului, care a paralizat mai multe domenii de activitate. Banii de la Uniunea Europeană ar veni ca un sprijin pentru bugetul statului român, care, char şi fără implementarea acestor măsuri, era deja la strâmtoare.

„100 de miliarde de euro pentru menţinerea locurilor de muncă şi a funcţionării întreprinderilor: iniţiativa SURE. Trebuie să atenuăm şocul economic pentru ca economia UE să fie pregătită să repornească atunci când condiţiile vor fi prielnice. În acest scop, trebuie să menţinem locurile de muncă şi funcţionarea întreprinderilor. Toate statele membre dispun sau vor dispune în curând de programe de şomaj parţial care vor contribui la realizarea acestui obiectiv”, au mai transmis reprezentanţii Comisiei Europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO