Eveniment

România a avut în 2019 cele mai mici preţuri la carne din Uniunea Europeană. Consumul mediu de carne în România a fost de 73,8 kg la nivelul lui 2018

România a avut în 2019 cele mai mici preţuri la carne...

Autor: Ramona Cornea

19.08.2020, 07:30 358

♦ Consumul de carne a înregistrat în 2018 în România un nivel record de 1,44 milioane tone după creşterea semnificativă a consumului de carne pe cap de locuitor (73,8 kilograme/persoană, puţin sub media UE), potrivit unui studiu din mai 2020 al Băncii Transilvania ♦ Un alt studiu, al KeysFin evalua în 2018 piaţa cărnii în România la 34 mld. lei ♦ Sectorul cărnii a provocat României în 2019 un deficit comercial de 700 mil. euro (4% din întreg deficitul comercial de 17,2 mld. euro).

Anul trecut, preţul cărnii din România a fost cel mai mic din ţările membre ale Uniunii Europene, cu 37,3% sub media UE, conform datelor publicate de Eurostat. Cele mai mici preţuri ale cărnii au fost în România (37,3% sub media Uniunii Europene), Polonia (36,7 sub media UE), Bulgaria (33,8%) şi Lituania (29,9%). Anul trecut, preţul cărnii din România a fost la acelaşi nivel faţă de cel din 2018 şi cu 0,7% mai mare comparativ cu cel din 2017.  În 2019, preţul cărnii a fost cel mai ridicat în Austria (cu 45% peste media UE) şi Luxemburg (cu 41% peste media UE), urmat de Franţa (31%), Olanda (27%), Belgia (25%) şi Finlanda (24%). 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO