Eveniment

România a avut cea mai mare creştere din UE a volumului comerţului cu amănuntul în luna mai 2017

România a avut cea mai mare creştere din UE a volumului...

Autor: Anca Olteanu

05.07.2017, 16:29 97

În mai 2017, comparativ cu aprilie 2017, volumul comerţului cu amănuntul ajustat sezonier a crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,2% în UE.

Creşterea de 0,4% a volumului comerţului cu amănuntul în zona euro, în mai 2017, comparativ cu aprilie 2017, se datorează creşterii de 1,7% pentru combustibilul auto şi de 0,6% pentru produsele nonalimentare, în timp ce sectorul de alimente, băuturi şi tutun a scăzut cu 0,4%.

În UE, creşterea de 0,2% a volumului comerţului cu amănuntul se datorează creşterilor de 1,2% a sectorului combustibililor auto şi de 0,3% pentru produsele nonalimentare, în timp ce sectorul de alimente, băuturi şi tutun a scăzut cu 0,4%.

Cele mai mari creşteri ale volumului comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în România (4,3%), Lituania (1,8%) şi Ungaria (1,7%), iar cele mai mari scăderi au fost remarcate în Finlanda (-1,2%), Slovenia şi Marea Britanie (-0,9%).

Creşterea de 2,6% a volumului comerţului cu amănuntul în zona euro, în mai 2017, faţă de mai 2016, se datorează creşterii de 3,5% în domeniul produselor nealimentare, de 2,1% pentru secţiunea de tutun, băuturi şi mâncare şi de 0,9% a combustibililor auto.

În UE, creşterea de 2,6% a volumului comerţului cu amănuntul se datorează creşterilor înregistrate la produse nealimentare (3,5%), mâncare, băuturi şi tutun şi combustibili auto (1,7%).

Printre statele membre, cele mai mari creşteri ale volumului comerţului cu amănuntul în mai 2017 faţă de mai 2016 au fost remarcate în România (14%), Slovacia (7,9%), Irlanda şi Slovenia (7,7%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO